Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inaugurarea de către ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a noului sediu al Secţiei Consulare a Ambasadei României la Madrid

ro

12 Mar, 2014 18:34 869 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a inaugurat miercuri, 12 martie 2014, noul sediu al Secţiei Consulare a Ambasadei României la Madrid.
Ministrul român a  subliniat importanţa noii locaţii a Secţiei consulare pentru numeroasa comunitate de cetăţeni români din circumscripţia consulară a misiunii diplomatice, prin asigurarea unor condiţii moderne de primire şi gestionare a solicitărilor  de servicii consulare, la nivelul standardelor Uniunii Europene. În context, demnitarul a subliniat că serviciile şi asistenţa consulară de calitate reprezintă o prioritate absolută, constantă a conducerii MAE.
Noul sediu consular oferă infrastructura necesară acordării unei asistenţe performante eliminând toate limitările de ordin logistic şi funcţional ce se manifestă în locaţia adecvată. Astfel, suprafața aferentă zonei de lucru cu publicul va fi triplată (numărul ghişeelor va creşte de la 5 la 10 în noul sediu, plus un birou pentru procesarea documentelor de călătorie), fapt ce va permite reducerea semnificativă a timpilor de așteptare. De asemenea, locația consulatului va ameliora simţitor accesul cetăţenilor români atât datorită faptului că este situată în zona de acces în capitala Spaniei tranzitată de majoritatea cetăţenilor români (în zona adiacentă coridorului Henares unde există mari concentrări de comunităţi româneşti), cât şi datorită poziţionării sale în proximitatea tuturor mijloacelor de transport public (trenuri, autobuz, metrou).
În context, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean a declarat că procesul de modernizare a infrastructurilor consulare va continua cu secţia consulară a Ambasadei României de la Roma.

La eveniment au fost reprezentate la nivel înalt autorități centrale – Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării spaniol, Ministerul Sănătății, Serviciilor Sociale și Egalității, Ministerul de Interne şi Corpul Naţional de Poliţie, autorități regionale - Guvernul Comunității Madrid, prin Vice-Președintele Guvernului, alături de primăriile municipiilor adiacente capitalei spaniole cu mari concentrații de români.
Acţiunile desfăşurate de MAE în ultimii ani, în sprijinul cetăţenilor români din străinătate au avut ca rezultat o îmbunătăţire constantă a serviciilor şi asistenţei consulare, atât în ceea ce privește asistenţa acordată în situaţii de criză (repatrieri, accidente etc.), cât și serviciile consulare clasice sau campaniile de informare a cetăţenilor români care călătoresc sau se află în străinătate derulate de MAE.
În prezent, în Spania, există o reprezentanţă diplomatică (Ambasada României la Madrid),  trei Consulate Generale (Barcelona, Bilbao, Sevilla), trei Consulate (Ciudad Real, Castellon de la Plana, Zaragoza) şi un Viceconsulat  (Almeria).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii