Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă MAE - Vizita secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, în Republica Cipru 31 octombrie 2014

ro

31 Oct, 2014 18:20 997 Marime text
În cadrul vizitei întreprinse de secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, în Republica Cipru, a avut loc vineri, 31 octombrie 2014, ceremonia de semnare a Acordului interguvernamental privind protecţia informaţiilor clasificate, care consolidează cadrul juridic de cooperare între România şi Republica Cipru.

Ceremonia a fost precedată de o întrevedere cu ministrul cipriot al apărării Christoforos Fokaides, în cadrul căreia a fost menţionată excelenta cooperare bilaterală în domeniul apărării şi au fost discutate modalităţi de consolidare în continuare a acesteia, având în vedere evoluţiile actuale în plan european şi internaţional.

Totodată, secretarul de stat George Ciamba a participat la ceremonia oficială de inaugurare a Consulatului Onorific al României de la Limassol. În intervenţia sa, a subliniat legăturile politice, economice, culturale şi ştiinţifice dintre România şi Cipru, exprimându-şi încrederea că Marios Klitou, consulul onorific al României la Limassol, va reprezenta interesele României în Cipru şi că noul birou consular va deveni un punct de reper şi sprijin pentru comunitatea românească din zonă.

În cadrul vizitei, secretarul de stat George Ciamba s-a întâlnit şi cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru afaceri externe şi europene, Neofytou Averof, ocazie cu care a fost evocat interesul ambelor părţi pentru consolidarea dialogului la nivel politic, inclusiv prin intermediul diplomaţiei parlamentare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii