Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:48 16 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recursul municipalității Constanța a ajuns la Curtea de Apel Dispută privind supraimpozitarea cu 300% a unui imobil al Uniunii Asociațiilor de Proprietari

ro

16 Jan, 2026 17:00 288 Marime text
  • Căile de atac au fost declarate de autoritățile locale la 24 și 29 decembrie 2025, în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii Tribunalului Constanța.
 
 
Un litigiu de contencios administrativ cu impact asupra modului în care autoritățile locale aplică supraimpozitarea clădirilor considerate neîngrijite a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța. Dosarul, înregistrat la data de 15 ianuarie 2026 sub numărul 6992/118/2024, se află în stadiul procesual de recurs și vizează anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 487/29.11.2023.
 
Cine sunt părțile
În recurs:
  • Primăria Municipiului Constanța,
  • Municipiul Constanța prin primar,
  • Consiliul Local Constanța și
  • Direcția Generală Poliția Locală
au calitatea de recurenți-pârâți, în timp ce Uniunea Asociațiilor de Proprietari Constanța figurează ca intimat-reclamant.
 
Căile de atac au fost declarate de autoritățile locale la 24 și 29 decembrie 2025, în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii Tribunalului Constanța.
 
Până în prezent, Curtea de Apel Constanța nu a stabilit un prim termen de judecată.

 
Ce a decis Tribunalul Constanța în primă instanță
 
Prin Hotărârea nr. 1274/04.12.2025, Tribunalul Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal – a admis cererea Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța și a dispus:
  • anularea parțială a HCL nr. 487/29.11.2023, exclusiv în ceea ce privește majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri aplicată imobilului deținut de Uniunea Asociațiilor de Proprietari Constanța, situat pe strada Jupiter nr. 11;
  • menținerea hotărârii pentru ceilalți proprietari din imobil;
  • obligarea Consiliului Local Constanța la plata sumei de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
 
Totodată, instanța a respins acțiunea formulată împotriva Primăriei Municipiului Constanța, Municipiului Constanța și Direcției Generale Poliția Locală, reținând lipsa capacității sau a calității procesuale pasive a acestora.

 
De ce a fost anulată supraimpozitarea
 
În motivarea sentinței, judecătorii au arătat că, deși Codul fiscal permite majorarea impozitului cu până la 500% pentru clădirile neîngrijite, aplicarea acestei sancțiuni trebuie să respecte principiul certitudinii impunerii.
 
Instanța a constatat că:
  • evaluarea imobilului s-a bazat aproape exclusiv pe o planșă fotografică, realizată de la distanță;
  • documentația nu demonstrează concret deficiențele tehnice invocate și nici procentul real de degradare;
  • nu există certitudine că evaluarea a vizat partea de imobil deținută efectiv de reclamantă;
  • autoritatea locală a indicat în mod eronat că apartamentul Uniunii Asociațiilor de Proprietari se află la parter, deși acesta este situat la etaj.
Judecătorii au subliniat că simpla bifare a unor criterii de degradare, fără măsurători, argumente și probe clare, permite aprecieri arbitrare, incompatibile cu normele fiscale.
 
Argumentele Uniunii Asociațiilor de Proprietari
 

Reclamanta a susținut că:
  • imobilul său este într-o stare bună, atât la interior, cât și la exterior;
  • părțile degradate ale clădirii aparțin altor proprietari, asupra cărora nu are posibilitate de intervenție;
  • majorarea de 300% a impozitului este excesivă, afectează dreptul de proprietate și pune în pericol funcționarea unei organizații neguvernamentale fără scop patrimonial.
 
Instanța a respins însă argumentul privind o scutire automată de la impozit, reținând că aceasta poate fi acordată doar prin hotărâre a consiliului local, nu direct prin lege.
 
Miza recursului
Prin recursul declarat, autoritățile locale solicită menținerea Hotărârii Consiliului Local nr. 487/2023 și confirmarea legalității supraimpozitării aplicate Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța.
 
Decizia Curții de Apel Constanța va fi definitivă și ar putea avea efecte importante asupra practicii administrative a municipalității, dar și asupra altor cazuri similare în care proprietarii contestă majorările de impozit pentru clădiri considerate neîngrijite.
 
Asociația „Uniunea Asociațiilor de Proprietari din Constanța”
 
Amintim că în Monitorul Oficialal României a fost publicată Hotărârea 134/2022 pentru retragerea statutului de recunoaştere a utilităţii publice Asociaţiei „Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa”.


 
Având în vedere că Asociaţia "Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa", recunoscută ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 822/2013, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, respectiv obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, obligaţii prevăzute de art. 41 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României a adoptat decizia prin care se retrage statutul de recunoaştere a Asociaţiei „Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa” ca fiind de utilitate publică.
 
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 822/2013 privind recunoaşterea Asociaţiei „Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa” ca fiind de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 30 octombrie 2013, se abrogă.

 
Asociația „Uniunea Asociațiilor de Proprietari din Constanța”, recunoscută  ca fiind de utilitate publică confom HG 822/2013, cu sediul în municipiul Constanța, are drept obiective următoarele:

-schimbarea mentalităţii titularilor de apartamente (proprietari sau chiriaşi),membri ai asociaţiilor de proprietari sau nu,pentru a înţelege că aceste comunităţi au ca for conducător adunarea generală a proprietarilor din asociaţiile respective;pentru a înţelege responsabilitatea ce le revine şi necesitatea implicării fiecăruia în viaţa şi activitatea comunităţii din care face parte;

-intensificarea activităţilor pe linie organizatorică astfel încât relaţia : adunare generală - comitet executiv - comisie de cenzori - preşedinte - administrator de imobil să se materializeze şi să funcţioneze legal,pentru a preveni şi rezolva corect multitudinea de probleme obiective sau subiective cu care se confruntă aceste colectivităţi;

- realizarea condiţiilor tehnice pentru înlăturarea arbitrariului şi discrepanţelor dintre consumurile reale şi cele facturate de către furnizori - sprijinirea acţiunii de contorizare;

- realizarea măsurilor,respectiv dotărilor cu materiale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi de securitate a persoanelor şi apartamentelor,de asigurare şi reasigurare colectivă.
 
Conform unui document publicat de către Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, ultimul bilanț al asociației a fost depus în 2015, iar reprezentanți apăreau la vremea respectivă: Florica Ganea-Preşedinte, Georgeta Ariciuc-Secretară, Ioachim Vasile Hârsescu-Vicepreşedinte tehnic, Adriana Cioroianu-Vicepreşedinte Financiar-Contabil.
 
 
Dosarul se află în prezent în procedura de stabilire a primului termen de judecată.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Guvernul a retras statutul de recunoaștere a utilității publice Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii