Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:52 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţiile sunt obligate să afişeze în mod clar modalitatea de calculare a întreţinerii

ro

11 Mar, 2016 17:06 6178 Marime text
 
De astăzi, asociaţiile de proprietari vor trebui să arate cum calculează sumele lunare de plată. Ca să înţelegeţi mai bine, legea spune că asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor, conform unui act normativ publicat în 8 martie în Monitorul Oficial. Acest lucru va fi făcut de către preşedintele asociaţiei. În cazul în care această obligaţie nu va fi îndeplinită de asociaţii, amenzile aplicabile vor putea ajunge până la 3.000 de lei.
 
Legea nr. 17/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, din 8 martie şi va intra în vigoare astăzi.
 

"Asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui asociaţiei, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată ale proprietarilor. Modalitatea de calcul va conţine şi arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari", este prevăzut în articolul 481, care a fost adăugat după articolul 48.


La articolul 56 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), care cuprinde sancţiunile ce vor fi aplicate în cazul neîndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 481. La articolul 56 alineatul (2), litera a) se modifică, astfel că în situaţia în care modalitatea de calcul a sumelor lunare de plată ce revin proprietarilor de apartamente nu va fi afişată, amenda aplicabilă va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei.

De reţinut este că orice persoană interesată poate să facă sesizări cu privire la faptele ce constituie contravenţii. Iar de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se ocupă persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Afacerilor Interne, primarii sau împuterniciţii acestora.
 
Aşa cum stabileşte Legea nr. 230/2007, asociaţiile de proprietari aun mai multe cheltuieli, cum ar fi: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale; cheltuieli pe consumuri individuale; cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale; cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari; cheltuieli pe consumatori tehnici; cheltuieli de altă natură.
 
Suma ce priveşte proprietatea comună a fiecărui proprietar din cadrul condominiului este stabilită şi repartizată proporţional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
 

"Cheltuielile efectuate de asociaţia de proprietari pentru plata unor servicii de utilităţi publice sau de altă natură, legate de proprietăţile individuale din condominiu şi care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după acelaşi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu", este punctat în actul normativ amintit.

 
Amintim că anul treut au intrat în vigoare două legi pentru modificarea Legii asociaţiilor de proprietari. Una dintre ele face referire la informarea trimestrială cu privire la situaţia financiară a asociaţiei, iar cealaltă dă proprietarilor posibilitatea de a cere adeverinţe cu situaţia cheltuielilor defalcate privind întreţinerea.


În secţiunea Documente a articolului puteţi vedea modificările aduse Legii 230 prin Legea nr. 17/2016 ce au fost publicate în Monitorul Oficial, precum şi Legea 230. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii