Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:10 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cele mai tari petreceri dedicate doamnelor şi domnişoarelor, de Ziua Femeii, în Constanţa (galerie foto)

ro

08 Mar, 2016 00:00 1236 Marime text
Deoarece 8 Martie este sărbătorit anul acesta în cursul săptămânii, zeci de femei au furat startul şi au sărbătorit deja în weekend. Însă trebuie să ştiţi că sunt mai multe cluburi şi restaurante din Constanţa care organizează petreceri şi în noaptea de 8 martie.
 
Ziua Femeii este sărbătorită anul acesta în oraşul de la malul mării cu artişti, concerte, dar şi prin nelipsitele petreceri destinate exclusiv femeilor şi animate de stripperi.
 
De Ziua Internaţională a Femeii, Alex Maţaev revine în localul Argo Pub, pentru un concert live. Artistul a devenit cunoscut în România odată cu participarea la emisiunea X-Factor, unde a fost finalist în echipa Deliei. După concertul lui Alex Maţaev, programat în această seară, de la ora 20.00, cei prezenţi în local pot petrece până dimineaţă alături de Dj DmC.
 
O altă petrecere în cinstea sexului frumos va avea loc diseară, în localul Heaven’s Hell. „Dragele noastre doamne şi domnişoare, de 8 Martie sunteţi invitate speciale la cel mai tare party dat în cinstea voastră. Şi pentru că este o zi specială, facem cinste sexului frumos cu long drink-uri, între orele 22.00-24.00“, spun organizatorii. Atmosfera va fi întreţinută de DJ Kronk. Intrarea este liberă.
 
Tot în această seară, începând cu ora 21.30, toţi cei prezenţi în Club Phoenix se vor distra cu membrii formaţiei Bosquito. Biletele au fost puse în vânzare la preţul de 50 de lei. Ziua Femeilor este sărbătorită şi în Club Nobilis. „Doamnelor, vă aşteptăm la o seară de distracţie, cu muzică bună, open bar, bufet şi surprize... de ziua voastră“, promit organizatorii. Sorin Lupaşcu va fi prezent în calitate de invitat special.
 
De 8 Martie DJ Alex Paschal sărbătoreşte sexul frumos în GRoom Bar. De asemenea, şi Racing Pub Constanța pregăteşte o seară dedicată femeilor. DJ Pity G va întreţine atmosfera. Organizatorii pregătesc şi o surpriză, un spectacol de striptease masculin. Accesul bărbaţilor nu este permis în local mai devreme de ora 00.00.
 
Printre localurile din Constanţa care marchează Ziua Femeii se numără şi Doors Club. Prin urmare, în această seară, de la ora 20.00, Doors Club invită femeile „cu personalitate, cu atitudine și farmec“ să se bucure de atmosfera unui spectacol ai cărui protagoniști sunt Diana Dagla și pianistul Dorian Pîrvu. Intrarea este liberă.

Doamnele, domnişoarele şi nu numai pot petrece şi la Zebrano, localul cunoscut în Constanţa pentru evenimentele spectaculoase pe care le-a organizat până acum. Evenimentul din această zi specială poartă denumirea de „Mega Party with Nikolaos Papadopoulos“. Preţul unui bilet este de 120 de lei, iar rezervările se fac la numerele de telefon 0727.709.912 şi 0732.973.778. În preţul biletului intră şi un delicios meniu, compus din aperitiv - bruschetti cu roşii şi somon afumat, tartine cu icre de crap, ruladă de pui cu legume, liptauer kase cu castravete, foitaj cu ciuperci proaspete, bruschetti cu roşii cherry şi mozzarella, rulouri cu şuncă şi caşcaval, roşii umplute cu salată de vinete şi măsline picante. De asemenea, va fi pregătit şi un fel principal, compus din file de porc în sos alb cu cartofi copţi şi murături asortate şi un delicios cremşnit. La capitolul băuturi, în preţul meniului este inclus free bar, cu long drinks, vinul casei (alb, roşu, rosé), răcoritoare, apă minerală/plată şi espresso.
 
De asemenea, în data de 16 martie, va avea loc un super concert Direcţia 5 & Alina.
 
Petrecăreţii pot opta şi pentru restaurantul Colonadelor, situat în centrul oraşului Constanţa, care invită toate doamnele şi domnişoarele să petreacă într-o atmosferă de neuitat. Preţul biletului costă 150 de lei, iar la petrecerea care începe la ora 16.00 vor evolua formaţia Omega Band, Ansamblul Astras, Cabaret Deja Vu şi Mistic Boys Stripers. Meniul cuprinde icre de ştiucă în coşuleţ, floare tricolor din salam italian, ruladă de caşcaval, ruladă de pui, ruladă de porc, coşuleţ cu salată de crudităţi şi pui, somon afumat pe lămâie, prosciutto crudo pe grisine, brânză feta cu zucchini, roşii cherry, castravete floare şi măsline. La felul principal, meniul cuprinde muşchiuleţ de porc la cuptor, piept de pui cu susan, piure de broccoli, cartofi gratinaţi, salată de ierburi aromate în coşuleţ şi chifle speciale. De asemenea, din meniu face parte şi un desert delicios - prăjitură de casă -, alături de alune, cafea, răcoritoare, whisky, martini şi vin de înaltă calitate.
 
Restaurantul La Scoica Land, situat în Mamaia Nord, organizează, de la ora 19.00, un show dedicat exclusiv doamnelor şi domnişoarelor, care vor avea parte de striptease masculin, dar şi de muzică, asigurată de Polifonic Band. Un bilet costă 110 lei de persoană.
 
Restaurantul Ambros, care te surprinde prin atmosfera relaxată, împlineşte, de Ziua Femeii, un an de existenţă. Astfel, restaurantul iese din tiparele cu care aţi fost obişnuiţi şi reduce absolut toate produsele din meniu la jumătate de preţ!

Ti-a placut articolul?

Comentarii