14 ianuarie la Constanța de-a lungul timpului Mii de cetățeni ai urbei, prezenți la înmormântarea lui Constantin Pariano
14 ianuarie la Constanța de-a lungul timpului: Mii de cetățeni ai urbei, prezenți la înmormântarea lui Constantin
14 Jan, 2026 09:30
ZIUA de Constanta
213
Marime text
213
Marime text

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
Pentru data curentă din calendar, MINA Constanța ni-l aduce în prim-plan pe politicianul Constantin Pariano, fost prefect al județului Constanța, care a trăit în perioada 1846-1930.
El a fost și un mare latifundiar, un vizionar care a fost numit, pentru acțiunile sale, patriarhul agriculturii moderne dobrogene.
Pe 14 ianuarie 1930, Constanța se afla în doliu și îl conducea pe ultimul său drum. La înmormântare au participat câteva mii de oameni. A fost un impresionant cortegiu: sicriul a fost dus de funcționarii Prefecturii până la Catedrala Episcopală, unde a avut loc serviciul divin, după care s-a mers la cimitir. Au participat înalte oficialități ai județului, reprezentanți ai principalelor instituții locale, dar și simpli locuitori. Din partea Senatului României a luat cuvântul Ioan N. Roman, fost primar și bun prieten al defunctului. Împreună, în trecut, cei doi luptaseră pentru drepturile politice și civile ale dobrogenilor, care până în 1909 avuseseră un regim special, excepțional și discriminatoriu față de românii din restul țării.
Grec de origine, Pariano s-a născut la Comișani, Dâmbovița, și a învățat meserie pe moșiile deținute de familia sa în Vlașca. În 1893 s-a stabilit în Dobrogea, la Hasancea (astăzi Valu lui Traian), unde deținea o moșie de 2.000 de hectare, o celebră herghelie de cai, turme de vite și peste 11.000 de oi. S-a remarcat ca un pionier în agricultură și zootehnie, implementând concepții moderne și folosind utilaje agricole pe măsură. A introdus rase noi de ovine și a adus inovații în exploatarea pământului, strategii ulterior preluate și de alți agricultori.
Ca politician, a făcut parte din comisia de încetățenire care a acordat acest drept unui număr de peste 21.000 de locuitori ai orașului. A deținut funcția de prefect al județului Constanța în anii 1904-1905, 1911-1912 și 1921-1922, precum și pe cea de senator. A scris două lucrări importante: Dobrogea și dobrogenii și Din suferințele administrative ale dobrogenilor și a publicat numeroase articole în ziarele locale precum Constanța, Farul sau Dacia.
Casa Pariano, în care funcționează în prezent Muzeul „Ion Jalea”, a fost construită între anii 1913 și 1920 de către cunoscutul arhitect Victor G. Stephănescu, cel care a realizat numeroase edificii emblematice din orașul nostru. Dintre acestea, amintim trei: Palatul Comunal (actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu nr.12), Marea Moschee Carol I (în colaborare cu Gogu Constantinescu) și Cazinoul Mamaia.
Iubit și respectat de către cei care l-au cunoscut, Pariano rămâne una dintre personalitățile marcante ale județului și ale urbei.
Reclama zilei – Vizitați nou atelier de mode și croitorie de dame La Principesa Elena, Str. Ștefan Mihăileanu no.38, trecut sub conducerea d-nei Constanța Constantinidi. Serviciu conștiincios și mai eftin ca oriunde. Vizitați și vă veți convinge (1925).
Citește și:
Istoria Dobrogei Constantin Pariano – latifundiarul de la Valu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


