Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:38 19 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară Mamaia vacanţelor noastre acasă… (galerie foto)

ro

08 Aug, 2017 00:00 2471 Marime text
Mai mulţi cititori ai rubricii noastre mi-au reproşat, mai în glumă, mai serios, că mă ocup doar de istoria veche a oraşului, nu şi de cea recentă, timp pe care eu şi cei de-o seamă cu mine l-am trăit plenar. De ce, bunăoară, Mamaia a început să se dezvolte abia după anii '60, după retragerea sovieticilor din ţară, sau cum s-a mărit Constanţa recuperând terenuri, cartiere, cătune şi care au fost raţiunile arhitecţilor faţă de unitatea urbanistică a unui oraş-port au fost doar câteva dintre sugestiile primite. Unele întrebări le îndreptăm şi noi către cei care au autoritatea profesională să răspundă, altora le căutăm explicaţia în baza noastră de date.
 
…Astăzi despre Mamaia anilor '60. Locul unde evadam cu gaşca din cartierul Coiciu, luându-ne la întrecere pe nisipul fierbinte cum să ajungem mai repede până la Cazino, punctul de referinţă al plimbărilor pe jos. Locul unde priveam romantic răsăritul sau apusul soarelui, răvăşiţi de tinereţe, de farmecul inepuizabil al mării. Duminicile la pescuit pe lacul Siutghiol, în bărcile încinse de soare, cu mămăliga adusă de-acasă pentru a completa o masă de peşte la grătar, cu veselie, cu bucuria de a fi alături de prieteni, vecini, cunoscuţi de-o zi. Era parcă vremea când oamenii erau mai oameni. Din păcate, acea Mamaia nu mai există decât în amintirile noastre, ale celor de-o generaţie cu mine.
 
Capacitatea staţiunii Mamaia la terminarea războiului era destul de mică: 30 de vile particulare cu 1.067 de locuri, hotelurile Cazino, cu 110 camere, şi Rex, cu 208 camere. Rex era cel mai mare şi mai luxos din staţiune. Fusese proiectat chiar pe nisipul plajei. Arhitecţii acestei clădiri emblematice erau cei mai importanţi ai României interbelice: George M. Cantacuzino şi V.S. Arion. Mobilierul fusese comandat la Viena.
 
Să nu uităm că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la Mamaia se instalase Centrul de tragere şi bombardament aerian, unde s-au instruit şi perfecţionat sburătorii din toate unităţile de aviaţie. Fusese instalată Unitatea de hidroaviaţie germană. Apoi, abia stinse acordurile războiului, staţiunea a fost ocupată de armatele sovietice.
 
Dar la 15 iunie 1945 s-a redeschis sezonul estival şi oamenii, dornici de libertate, de pace, de vacanţă adevărată, au început timid să frecventeze Mamaia. Şi a mai trecut un deceniu până au început să apară noile construcţii.
 
Hotelul Yalta, astăzi Iaki, s-a construit în 1956. O clădire monumentală cu arcade, pilaştri, coloane, care formează porticul maiestuos al faţadei, păstrează şi astăzi un stil sobru, neutru. Hotelul avea 119 camere, restaurant şi braserie. În aceeaşi perioadă, a fost ridicat şi hotelul Albatros, cu 250 de locuri.
 
În 1957 a fost clădit un restaurant-cantină cu 500 de locuri, o terasă, un bar şi un spaţiu pentru lectură şi jocuri distractive. Alături, a fost amenajată o tabără numită a „Prieteniei“, cu 180 de corturi, putând găzdui 1.200 de turişti pe serie. Tabăra aparţinea Oficiului Naţional de Turism Carpaţi.
 
Parcul din faţa hotelului Rex, rebotezat Internaţional, primeşte şi el un nume, 1 Mai. Pentru amenajarea lui s-a lucrat îndrăcit, căci a fost nevoie ca nisipul să fie înlocuit cu pământ vegetal pe o grosime de 90 cm.
 
Restaurantul Albatros a fost construit în 1958, având o capacitate de 400 de locuri şi dispunând de o terasă largă spre mare. Avea - ce lux pentru acele vremuri! - o piscină. Elementele de construcţie îmbinau betonul cu sticla într-o manieră modernă. Autorii proiectului - dr. arh. Cezar Lăzărescu, dr. arh. G. Cristea dădeau linia arhitecturală pe care o vor dezvolta mai târziu pentru întreaga staţiune.
 
Restaurantul bar Cazino a fost redeschis în 1958, alături de care se aflau un complex comercial, librărie, coafor, frizerie. În faţa Cazinoului a fost amplasată statuia din bronz a lui Ion Jalea „Nudul cu mărul“. Lucrarea datează din anul 1943 şi, înainte de a o duce la Mamaia, artistul a expus-o la Bienala de la Veneţia.
 
În 1959 au fost construite complexul Modern, format din hotelurile Palas l şi ll, Modern, Central, cu o capacitate de 1.115 locuri, şi hotelurile Tomis l - 380 de locuri şi Tomis ll - 152 de locuri, cabinele ştrandului Cazino au fost transformate în camere, realizându-se o capacitate de 312 locuri. În completarea complexului Tomis, este ridicată policlinica staţiunii.
 
Castelul, fostă reşedinţă regală şi apoi bază militară, este transformat în casă de odihnă a oamenilor muncii, apoi devine reşedinţa de vară a lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Parcul Mamaia din faţa Cazinoului a fost creat plantându-se arbuşti ornamentali, sălcii cu frunza argintie, salcâmi, stejari, arţari, o pădurice care lega armonios imaginile de alb a clădirilor şi albastrul mării. În faţa lui s-a amplasat ceva mai târziu, în 1961, lucrarea în bronz a lui Oscar Han numită „Noul născut“.
 
Tot în aceeaşi perioadă, peste malul mlăştinos al unei părţi din lacul Tăbăcărie şi a lacului Siutghiol, se construieşte în 1959 un nou bulevard, paralel cu malul Siutghiolului. Până atunci, vântul spulbera dunele de nisip care se înălţau cu 4-5 m deasupra nivelului mării. În anul 1959 s-a construit un „paranisip“ din beton, placat cu piatră de calcar, de-a lungul staţiunii.
 
În 1958, staţiunea dispunea deja de 18.000 de locuri pe tot sezonul. De la 1 ianuarie 1959 fac parte din cuprinsul oraşului Constanţa şi staţiunile Eforie, Vasile Roaită, Techirghiol, Mamaia, precum şi Năvodari, Ovidiu şi Agigea. Dacă în 1948 Constanţa avea 78.776 de locuitori, în 1959 se înregistrau 110.486.
 
La 15 mai 1960 se dă în folosinţă noua clădire de călători Constanţa. Concepută ca unicat, îi are autori pe arhitect Teonic Săvulescu, inginer Dan GhiocelGheorghe Şerban, Mihai Manoilescu, care au fost distinşi pentru această lucrare cu Premiul de Stat. Datorită modernizărilor pe calea ferată, turiştii puteau veni mai uşor pe litoral.
 
La începutul anilor 1960 începe propriu-zis construcţia staţiunii Mamaia - un cordon lung de circa zece kilometri, care se aşterne între apele mării şi cele ale lacului Siutghiol, aproape complet gol, plin de smârcuri şi bălţi, începe să fie construit cu hoteluri şi restaurante -, un ansamblu de 10.000 de locuri, amplasat chiar la intrarea în staţiune. Autori: arhitecţii Cezar Lăzărescu (coordonator general), ing. N. Laslo, arhitect L. Staadecker, arhitect L. Popovici, arhitect V. Constantinescu, arhitect M. Laurian, arhitect A. Toma, arhitect V. Petrea, inginer I. Neacşu, inginer M. Barbaiani.
 
Ansamblul arhitectural cuprindea şapte hoteluri cu 9-12 etaje, zece hoteluri cu patru etaje, zece restaurante, trei baruri de zi şi două de noapte, cazinou cu diferite săli de joc, bufete-braserii şi dotări de plaje, trei centre comerciale, două teatre-cinematograf în aer liber, cluburi nautice, parcuri de distracţie şi numeroase terenuri de sport. Se desfăşura pe o lungime de doi kilometri de-a lungul cordonului litoral dintre mare şi lacul Siutghiol.
 
Lucrarea a fost distinsă cu Premiul de Stat. Era, la vremea respectivă, cel mai mare ansamblu hotelier realizat la noi în ţară. O compoziţie de volume simple, cu raporturi armonioase între ele, degajate în mari spaţii verzi, valorificând la maximum frumuseţile naturale şi dispunând de toate dotările amplasate la îndemâna vizitatorilor, cu o organizare administrativă şi gospodărească unică - acestea au fost principiile urbanistice avute în vedere. O arhitectură simplă, cu un caracter estival, dând un sentiment de echilibru, de siguranţă. Blocurile mari, cu acces către ambele bulevarde, au fost construite după o metodă care a permis ridicarea a câte un etaj pe zi prin folosirea cofrajelor glisante şi a pompelor hidraulice.
 
Arhitectul Cezar Lăzărescu era, la data aceea, unul dintre cei mai recunoscuţi profesionişti. Dezvoltarea turismului românesc punea probleme importante de arhitectură şi urbanism care ţineau de condiţiile politice, sociale, economice, dar valorificând poziţia privilegiată la Marea Neagră şi calitatea excepţională a nisipului.
 
„Hotelul de astăzi, la noi“, scria Cezar Lăzărescu, „nu mai reprezintă un scop în sine, ci este unul din elementele bazei materiale a organizării turismului. Amplasat într-un peisaj frumos, într-un oraş nou, sau pe o plajă, el adăposteşte pe cei ce vin să le cunoască; nu pentru hotel vin turiştii de azi, ci pentru ceea ce a creat necesitatea acelui hotel. Pentru aceasta, pe litoralul Mării Negre s-au realizat mari ansambluri, cu diversele funcţiuni separate pe clădiri, cu dotări culturale, comerciale şi de deservire grupate pe ansambluri, satisfăcând turismul de masă“.
 
În 1962, Mamaia avea deja 28 de hoteluri cu 14.000 de locuri, 20 de restaurante, numeroase baruri de zi, centre de răcoritoare, complexuri comerciale şi terenuri de sport, intercalate armonios între spaţii verzi pe 70 de hectare.
 
Era Mamaia pe care am iubit-o noi, constănţenii, pentru că ne aparţinea în egală măsură. Era locul ideal al vacanţelor noastre la mare, cât ţinea vara de lungă… Reprezenta spiritul liber, neîngrădit, tinereţe, dragoste…

Ti-a placut articolul?

Comentarii