Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:21 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Restaurantul Harlequin, un local elegant, cu mâncare condimentată destul de consistent (galerie foto)

ro

25 Sep, 2015 00:00 3290 Marime text
Restaurantul Harlequin este amplasat pe malul lacului Siutghiol, în staţiunea Mamaia, vizavi de terenurile de tenis IDU. Este un local ce îţi face cu ochiul din stradă, numele său, mare, iluminat şi cu o grafie interesantă, atrăgând imediat atenţia. Este un restaurant foarte frecventat, atât de constănţeni, cât şi de turişti, mai ales că aici se organizează şi foarte multe evenimente.
 
Interiorul arată foarte bine, e un restaurant elegant, cu terasă în apropierea apei. Însă, la momentul vizitei mele, fiind seară şi cam răcoare, am preferat să iau masa înăuntru.
 
Când am ajuns, erau doar patru mese ocupate, însă, până când am plecat, restaurantul era plin şi abia aveai loc să mergi printre scaune până la toalete.
 
Preţurile sunt mărişoare la Harlequin, aşa cum ne şi aşteptam, nicio surpriză la acest capitol. Nu sunt însă exagerate, mai ales că restaurantul face eforturi să se diferenţieze, şi reuşeşte, într-o oarecare măsură.
 
Conceptul culinar este preponderent internaţional: bruschete (16 lei), prosciutto cu pepene galben (29 de lei), icre de ştiucă (15 lei), marinată de anşoa (25 de lei), spaghete (22 - 35 de lei), pizza (29 de lei), creveţi (55 de lei), caracatiţă (55 de lei), peşte (35 - 45 de lei), cotlet cu sos dulce-picant (29 de lei), şniţel de pui (24 de lei), scalopina de pui (29 de lei), piept de pui cu ciuperci (29 de lei) şi multe alte preparate, pentru toate gusturile. Pe un desert dai între 12 şi 20 de lei, o cafea costă 6 lei, o bere are preţul de 8 lei, iar un suc, 6 lei.
 
Mi-am comandat piept de pui la grătar (19 lei) şi orez cu legume (10 lei). Au fost condimentate destul de mult şi puţin cam prea sărate - cei care au o problemă cu mâncarea astfel preparată ar trebui să ştie acest detaliu. Prietenii care m-au însoţit şi-au luat pizza, şi aceasta, de asemenea, cam sărată.
 
Serviciul a fost bun, ne-a plăcut şi chelnerul, care, deşi nu ne-a zâmbit, nu s-a uitat pieziş la noi, nu s-a strâmbat, nu ne-a ironizat şi nu şi-a dat ochii peste cap.

Ce spune Registrul Comerţului

Restaurantul Harlequin funcţionează pe societatea Mondim Pub SRL, înfiinţată în anul 2009, cu sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Nouă numărul 3A, care se ocupă de „restaurante“. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 24 septembrie 2015, capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat. Asociaţi în firmă sunt Monika Elena Enache şi Dima Lascu. Administratorul societăţii este Stere Enache. Monika Elena Enache nu mai figurează în nicio altă firmă, în schimb, asociatul Dima Lascu mai figurează în DGS Insurance Group 2003 SRL (radiată).
 
Conform vrajitorul.eu, la sfârşitul anului 2013, Mondim Pub SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 523.132 de lei, o pierdere de 54.534 de lei şi şapte salariaţi. La finele anului 2012, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 347.947 de lei, o pierdere de 45.027 de lei şi opt salariaţi.
 
Informaţii utile
Telefon: 0724.412.414
Mail: office@restaurantharlequin.ro
Web: http://www.restaurantharlequin.ro
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da.

Ti-a placut articolul?

Comentarii