Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
08:47 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Patronul Mişu, în Enciclopedia Personalităţilor din România Sabroso, localul unde mănânci bine, dar pe canapele cam uzate (galerie foto)

ro

28 Sep, 2015 00:00 2483 Marime text
Restaurantul Sabroso a intrat in forţă pe piaţa din Constanţa, cu scopul declarat de a fi considerat cel mai bun din oraş. Din ce ştiu eu şi din ce am auzit de la constănţeni, sunt şanse foarte mari ca Sabroso chiar să fie printre cele mai bune pizzerii din Constanţa în acest moment.
 
Restaurantul, situat pe bulevardul I.C. Brătianu numărul 48, este deschis non-stop. De asemenea, Sabroso are un punct deschis şi în Mamaia. Acum însă o să vă povestesc despre cel din municipiu, pe care aproape toţi constănţenii îl cunosc. Este mare, are un etaj unde se află o terasă acoperită. Mesele sunt foarte mari, iar canapelele sunt vechi şi jupite. În ansamblu, localul are un aer vechi, dar este curat.
 
Meniul este stufos. Am descoperit preparate diverse, din aproape toate bucătăriile, ceea ce mi s-a părut suspect, pentru că un restaurant nu are cum să facă atâtea mâncăruri bune. Veţi găsi aici antreuri (10 - 29 de lei), salate (12,5 - 33 de lei), preparate de peşte şi fructe de mare (17 - 39 de lei), preparate din carne de pui (13 - 23 de lei), paste (14,50 - 35 de lei), preparate din carne de porc (17 - 26 de lei), pizza (16,50 - 21 de lei), preparate din carne de vită (39 - 49 de lei) sau mâncăruri de post (5,50 lei - 38,50 de lei). Meniul zilei costă 20 de lei, fiind compus din ciorbă la alegere, felul doi - tot la alegere - şi clătite. Dacă mergeţi în grup de patru sau cinci persoane, vă puteţi comanda platouri calde (100 - 130 de lei) şi platouri reci (60 - 100 de lei), în diverse variante. Specialităţile Sabroso sunt piept de raţă cu orez sălbatic şi sos de ananas (49 de lei), mix grill (36 de lei), pastramă de oaie cu mămăliguţă (31 de lei), cotlet de berbecuţ la grătar (37 de lei) şi Amor a la mexicana (26 de lei). Pe un desert poţi plăti între 6,50 şi 22 de lei, pe o cafea dai 5,50 lei, iar preţul unei beri variază între 5 şi 12 lei.
 
La masă s-au comandat pizza Sabroso, preparată din mozzarella, cabanos, salam, şuncă, ciuperci, măsline, ardei şi roşii (18,50 de lei) şi Petto di pollo alla diavola (21 de lei), alcătuit din piept de pui şi sos rose dulce-picant cu cartofi prăjiţi (5,50 de lei) şi chifle (trei bucăţi la 3 lei). Mâncarea a venit după aproximativ jumătate de oră, cu toate că restaurantul nu era atât de plin. A fost bună pizza, nimic deosebit, însă pieptul de pui m-a dat pe spate. Pentru cine iubeşte mâncarea picantă, acest preparat este ideal! Este chiar perfect!

Ce spune Registrul Comerţului 

Restaurantul Sabroso funcţionează pe societatea Georgio Fast SRL, înfiinţată în anul 2006, cu sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Rotterdam numărul 33, ce are ca principală activitate „restaurante“. Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 27 septembrie 2015, capitalul social subscris al firmei este de 1.508.900 de lei, iar asociatul unic şi administratorul firmei este Gheorghe Mişu. Acesta mai figurează şi în Dida Real Investment SRL (întrerupere temporară de activitate).
 
Potrivit vrajitorul.eu, la sfârşitul anului 2014, Georgio Fast SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 17.957.280 de lei, un profit de 366.781 de lei şi 211 salariaţi. La finele anului 2013, firma înregistrase o cifră de afaceri de 12.083.063 de lei, o pierdere de 141.342 de lei şi 220 de salariaţi.

Patronul, personaj din Enciclopedia Personalităţilor din România

La o simplă căutare pe Google, vedem că Gheorghe Mişu este indexat în Enciclopedia Personalităţilor din România „Who is Who“ (http://www.whoiswho-verlag.ro). În acest registru, el apare ca făcând parte dintr-o familie de aromâni veniţi în anii '40 din zona Bulgariei. Născut în iunie 1986, absolvent al Liceului Energetic Constanţa, a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa.
 
Aceeaşi Enciclopedie a Personalităţilor din România notează faptul că, în anul 2004, acesta era ospătar, apoi a devenit Persoană Fizică Autorizată (PFA), având ca activitate „comercializare produse alimentare“ (Tabăra Năvodari) şi a deschis o terasă pe plaja din Eforie Nord. În 2006, a înfiinţat SC Georgio Fast SRL Constanţa, fiind administrator unic/director general, iar în toamna lui 2006, a deschis primul punct de lucru cu livrări la domiciliu, în Constanţa.
 
În 2008, a ridicat un sediu mai mare pentru livrări la domiciliu, iar în 2009, a luat fiinţă cel de-al treilea sediu. În anul 2010, a extins spaţiul şi a deschis restaurantul Sabroso, cu meniu complet. În 2011, a avut loc o nouă extindere, printr-o terasă deschisă la etaj. În 2012, Gheorghe Mişu a deschis un alt restaurant Sabroso în staţiunea Mamaia, local care va beneficia de o terasă extinsă.
 
Gheorghe Mişu este omul despre care se zvoneşte că, în urmă cu zece ani, lucra ca şofer la Four Star Pizza, pentru ca, în 2006, să deschidă afacerea Sabroso. Din acest punct, intră într-o serie de afaceri şi scandaluri în care sunt implicate numeroase personalităţi politice importante ale oraşului şi nu numai.

Informaţii utile: 

Site: www.sabroso.ro
Facebook: www.facebook.com/pages/Restaurant-Sabroso-Constanta
Telefon: 0241.656.556
E-mail: pizzasabroso@gmail.com
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii