Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Garofiţa - Felix, autoservirea unde mănânci cu bani puţini şi fără prea multe pretenţii (galerie foto)

ro

01 Aug, 2015 00:00 5942 Marime text
La Garofiţa - Felix, o autoservire situată în staţiunea Mamaia, în apropierea hotelului Perla, are o „alură“ de cantină a săracilor, de zonă de refugiu. Este un local curat, însă tăvile sunt cam roase şi cam şterse, dând impresia că sunt murdare. Câteva şerveţele pe fiecare masă, o terasă cu scaune şi mese de plastic afară condimentează atmosfera de local în care mergi… când ai pierdut definitiv lupta cu foamea.

Alimentele sunt ieftine şi multe. Ciorbe (5 - 7 lei), şniţel de pui (10 lei), cotlet de porc (10 lei), muşchi de porc (10 lei), ceafă de porc (10 lei), cabanos (7 lei), crochete (6 lei), pulpe de pui (9 lei), crap prăjit (12 lei) sau pangasius parizian (10 lei) şi multe altele. Au de toate, iar preţul e stabilit la gramaj. Mâncarea arată bine, e proaspătă şi are un gust destul de bun. În ceea ce priveşte calitatea produselor, aceasta poate fi evaluată în funcţie de pretenţiile fiecăruia.
 
Clientela este diversificată: am văzut studente care au împărţit o prăjitură şi un pensionar care a scurs şi sufletul dintr-o sticlă de bere.
 
În vitrina cu băuturi se găsesc sucuri cu preţuri începând de la 5 lei, iar costul unei beri începe de la 6 lei. Aceiaşi bani îi dai şi pentru o cafea, iar dacă vrei şi desert, te poţi bucura de o îngheţată, cumpărată de pe terasă.

Ce spune Registrul Comerţului

Autoservirea La Garofiţa - Felix funcţionează pe societatea Garofita Felix SRL, din Constanţa, ce a fost înfiinţată în anul 1994 şi se ocupă de „restaurante“. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 31 iulie, asociatul unic şi administratorul firmei este Tănase Cuşu, care mai figurează şi în firma Yan City Company SRL.
 
Potrivit vrajitorul.eu, Garofita Felix SRL a înregistrat, la finele anului 2014, o cifră de afaceri de 180.942 de lei, un profit de 42.120 de lei şi doi salariaţi. La sfârşitul anului 2013, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 93.239 de lei, un profit de 26.278 de lei şi doi salariaţi.

Informaţii utile 

Adresa: Staţiunea Mamaia, Constanţa
Telefon: 0241.665.279 (Fix)
Program: Luni - Duminica: 9:00 - 2:00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii