Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Goose Café nici nu pare că s-ar fi redeschis (galerie foto)

ro

03 Mar, 2014 00:00 3860 Marime text
Dacă nu era aproape pe înserat şi luminile nu ar fi fost aprinse, ai fi putut spune că Goose Cafe este părăsit! Asta pentru că pe exterior geamurile, uşile şi tot ce se poate vedea de afară sunt prăfuite, iar „lucrările” din Piaţa Ovidiu s-au cam terminat. Sincer, nu au nicio scuză pentru că nu este singurul local din Piaţă şi totuşi, nicio cafenea sau restaurant nu arată aşa părăsit.
 
Probabil tocmai din acest motiv nici clienţi nu prea aveau. Mai mult, barmanul şi ospătarii stăteau la şuetă şi au părut foarte surprinşi să ne vadă intrând.
 
În sfârşit, cam tot ceea ce era înainte a rămas la locul lui, inclusiv preţurile. M-a uimit cât costă o bere! Cea mai ieftină costa 6 lei şi cea mai scumpă 18! În rest, au tot ce există peste tot: cafea la 5,5 lei, iar apa şi sucurile costă 5 lei. Limonada, frappe-urile şi fresh-ul nu sunt mai mult de 10 lei.
 
Aranjamentele, rămase la fel, îmi păreau tot prăfuite şi vechi. Servirea a fost în regulă, se putea şi mai bine, dar nu am avut prea multe pretenţii. Fetele care serveau erau tinere şi păreau lipsite de experienţă, dar au fost amabile.
Urât a fost că am auzit tot ce vorbea barmanul şi chiar nu avea un vocabular prea frumos.
 
Cafeneaua îşi desfăşoară activitatea la parterul imobilul declarat monument istoric, denumit Casa cu Bowidouri. Conform unui anunţ publicat de curând pe un site de specialitate, demisolul, etajul 1, etajul 2 şi terasa Casei cu Bowidouri sunt date spre închiriere.
 
Goose Cafe funcţionează pe societatea comercială Bulevard International SRL şi este administrată de Dominic Maricel Ciobotaru. Tot el se mai ocupă şi de SC Cristal Import – Export SRL şi SC SwitchGrape SRL (sediu expirat).
 
Informaţii utile:
Adresa: Incinta Piaţa Ovidiu
Facebook: https://www.facebook.com/GooseCafeLounge
Contact: 0734 344 705
Program: Luni – Joi şi Duminică: 10.00 – 01.00, Vineri – Sâmbătă: 10.00 – 07.00
Wi-fi: Da
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Anca 05 Mar, 2014 21:55 Foarte tari preturile! Care este adresa exacta??
  • Mircea 05 Mar, 2014 12:57 Sincer sa fiu, de cate ori am fost la aceasta cafenea mi s-a parut totul ok... mai ales in weekend, pe seara. Poate ca nu este un local perfect dar nu cred ca exista asa ceva.. :)))
  • sebi 05 Mar, 2014 12:38 Googse cafe este o cafenea care se ridica la standarde mai mult decat acceptabile:) preturile pe care le-ai enumerat sunt corecte, dar exista si un happy hours, cu preturi foarte acceptabile! ai gresit cu experienta ospatarilor si a barmanului, care au lucrat in locatii cu un nume mare atat in Constanta cat si in Bucuresti! iar lucrarile in piata inca sunt active! TE CONTRAZIC TOTAL:)
  • Fixul 04 Mar, 2014 21:08 Cu ocazia asta am aflat de la tine ca s-a redeschis, multumim.. dar nu cred ca esti in masura sa iti dai cu parerea despre baruri si restaurante. Trebuie sa te califice ceva pt a face asta, sunt mult mai multe lucruri pe care nu le vezi.