Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX...

ro

09 Dec, 2014 00:00 2332 Marime text
Unul dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX, Dinu Lipatti, a candidat, trei ani la rând, pentru premiul de compoziţie „George Enescu”. În 1932, a obţinut menţiune, un an mai târziu, premiul al II-lea, iar pe 9 decembrie 1934, premiul I, pentru suita simfonică „Şătrarii”.
 
Dinu Lipatti s-a născut în 1917, la Bucureşti, într-o familie cu înclinaţii muzicale. Tatăl său era violonist, mama, o pianistă redutabilă, iar naşul de botez, nimeni altul decât George Enescu. Educat în spiritul tradiţiei muzicale, Dinu Lipatti i-a uimit pe cei din jur cu talentul său. A studiat la Conservatorul din Bucureşti, perfecţionându-şi studiile de pian la École Nationale de Musique.

Ca solist, celebrul muzician a cântat sub bagheta unor dirijori precum Boehm, Munch, Herbert von Karajan, care, în urma unui concert la Victoria Hall, mărturisea că ascultându-l pe Dinu Lipatti, n-a auzit sunetul pianului, ci „muzica în forma ei cea mai pură“.
 
Dinu Lipatti este semnatarul unor impresionate cadenţe pentru concertele pentru pian în re minor, mi bemol major, do major. A acordat pianului un loc special în muzica sa: „Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de coarde” (1936), „Trei dansuri româneşti pentru pian şi orchestră” (1945).
 
În timp ce se pregătea pentru un turneu în America, află că are leucemie. Pe atunci, singura metodă de tratament era cortizonul, care costa foarte mult. Muzicieni contemporani importanţi şi prieteni ai lui Dinu Lipatti, precum Yehudi Menuhin şi Charles Munch, l-au ajutat cu bani pentru a procura medicamentul.
 
În septembrie 1950, în Franţa, a susţinut ultimul său concert. S-a stins din viaţă în acelaşi an, la 33 de ani, ţinând în mână o partitură de Beethoven. L-au omagiat toţi marii muzicieni ai vremii.

Motto-ul lui era: „Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noştri, în inima şi în mintea noastră, cu tot ceea ce noi putem să-i aducem ca ofrandă.”
 
Sursa foto: www.dinulipatti.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii