Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
13:03 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiaţi că...? Se împlinesc 156 de ani de la naşterea primului Mareşal al Armatei Române

ro

09 Mar, 2015 10:56 504 Marime text
Mareşalul Alexandru Averescu s-a născut la data de 9 martie 1859, în satul Babele, de lângă oraşul Izmail din Basarabia de Sud, azi aflat în componenţa Ucrainei. A fost mareşal al României, om politic, comandant al Armatei a II-a în Primul Război Mondial şi erou al luptelor de la Mărăşti, din iulie 1917.

Alexandru Averescu a urmat cursurile Şcolii Superioare de Război din Torino. După întoarcerea în România, între anii 1894 şi 1896, a fost comandant al Şcolii Superioare de Război. Ulterior, potrivit Wikipedia, a fost ataşat militar al României la Berlin şi şef al Marelui Cartier General. 
 
S-a remarcat în timpul Primului Război Mondial, în cadrul căruia a fost comandantul Armatei Române, fiind deseori creditat pentru victoria României. În anul 1918, a înfiinţat şi a condus Liga Poporului, care va deveni Partidul Poporului în 1920.
 
Averescu a reuşit să înfăptuiscă unificarea monetară, reforma financiară şi reforma agrară. Ca gânditor militar, a elaborat o serie de lucrări şi de studii, dintre care amintim: „Tactica. Teorii şi aplicaţiuni”, „Studii geografo-militare”, „Operaţiile de la Flamânda”.

În anul 1938, pe 3 octombrie, la Bucureşti, s-a stins din viaţă mareşalul român Alexandru Averescu.
 
Sursa foto: Wikipedia 

Ti-a placut articolul?

Comentarii