Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ananasul, un fruct minune pentru organism

ro

28 Feb, 2017 00:00 1556 Marime text
Ananasul este un fruct tropical care are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă, în vârf, o inflorescență sub formă de spic. Conform Agerpes, fructul comestibil cărnos, cu gust dulce-acrișor, este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităților fructului său, din care se extrage un suc foarte plăcut la gust, dulce și aromat.
Fructele de ananas conțin un ferment digestiv bromelina, acid cinamic, pectine, polizaharide, vitamina C, triptofan, serotonina, minerale și vitamine. În compoziția ananasului nu se întâlnesc grăsimi, iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele, acestea sunt în cantități foarte reduse.

În scop fitoterapeutic se utilizează frunzele tinere, fructele și tulpina. Datorită bromelinei, fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcționări a tractului gastro-intestinal, sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric.

Ananasul are efect: antiiflamator, efect revigorant, purgativ, detoxifiant, antidepresiv. Este folosit intern în: tulburări digestive, afecțiuni inflamatorii cronice, constipație, obezitate, tratarea celulitei, cancer, răceli, infecții, febră, astm, dismenoree, hipertensiune, efecte neplăcute ale menopauzei, artrită, reumatism, ateroscreloză, enterocolite, infecții, purificarea sângelui. În ceea ce privește uzul extern, fructul este folosit în răni și arsuri, tratamente de înfrumusețare și întinerire a pielii, plăgi, sub formă de suc și creme preparate din fruct.
Consumul de ananas nu este recomandat în caz de ulcer gastric.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii