Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:20 21 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Înduioșarea aparentă în fața durerii altuia

ro

11 Aug, 2017 22:42 546 Marime text
S‑a spus mereu că nici o stare de conştiinţă n‑ar fi scutită de emoţii. Emoţiile pot fi uneori plăcute, prea adesea pot fi şi dureroase.

De multe ori emoţia poate fi clasată printre acele mişcări sufleteşti pe care nu ne mai dăm osteneala să le analizăm, pentru că le socotim de mai puţină însemnătate.
Cei slabi mai ales au tendinţa de a‑şi exagera trăiri­le, care în ochii lor iau nişte proporţii neconforme cu realitatea. Trebuie să vedem aici un efect al debilităţii morale a celor labili psihic, care găsesc o uşurare în exa­gerarea unei trăiri care astfel le pare mai lesne de în­durat dacă, totodată, o exteriorizează prin atitudinea lor. Celor slabi li se pare că greutatea li se diminuează dacă o împărtăşesc şi altora care, de voie, de nevoie, trebuie să preia o parte din ea.

O mulţime de suflete sensibile se complac în etalarea unui necaz, sperând că împărtăşirea durerii lor va atrage astfel interesul cuiva. Alţii îşi povestesc supărările îndelung, aşteptându‑se la o intervenţie pe care nu întot­deauna o cer, pe care unii nici măcar nu o formulează în mintea lor, dar e dorită din tot sufletul.
Pentru multe persoane înduioşarea aparentă a altora la necazurile lui este oarecum o alinare. Spun „apa­rentă", pentru că dintre toţi cei care simpatizează zgo­motos cu o durere strigător exprimată, se vor găsi des­tui care să nu fie însufleţiţi de o înduioşare adevărată. Manifestările lor de întristare nu se vor datora decât plăcerii tainice că ei nu au avut un asemenea necaz. Aceştia, dacă vor asculta cu bunăvoinţă durerile altuia, le vor asculta cu intima bucurie de a constata că ei n‑au fost atinşi de aceleaşi nenorociri.

Sentimentul acesta, cu mult mai des întâlnit decât credem, nu‑i întotdeauna împărtăşit voluntar. Dar, cu voia sau fără voia celui care‑l împărtăşeşte, el există Şi dacă am căuta să le dezvăluim starea sufletească aces­tor indivizi, ei s‑ar indigna. Este sentimentul pe care o mulţime de oameni îl au la aflarea unei nenorociri, unei morţi sau a unei catastrofe. Unii îşi provoacă sin­guri astfel de emoţii, când, după prima manifestare de uimire sau de curiozitate, îşi zic cu un fel de mulţumire intimă: „Eu sunt mai fericit decât el, săracu, că‑s viu". Sau: „Norocul meu a fost mai mare, nenorocirea asta nu m‑a lovit ca pe el".

De notat că un astfel de sentiment nu implică bucuria de a vedea pe cineva suferind. Este numai inconştienta constatare a unei superiorităţi faţă de cel lovit de nenorocire, dar şi trufaşa bucurie că nu ai fost tu cel atins. Se mai manifestă de asemenea şi un soi de triumf care‑ţi îngăduie să iei o poziţie de privilegiat faţă de cel întristat. Iar dacă cel care preferă să‑şi exteriorizeze durerea ar fi conştient de aceste lucruri, ar vedea că acest remediu nu îi e de nici un ajutor.
Cel mai însemnat lucru ce s‑ar cuveni făcut în pre­zenta unei dureri este să ştii să taci.

B. Blanchard

Sursa: Arta tăcerii - Editura NOEL
Imagine: deviantart.net

Sursa: Astrocafe.ro​

Ti-a placut articolul?

Comentarii