Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:30 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Horoscop pentru saptamana 28 august - 03 septembrie 2017

ro

28 Aug, 2017 17:03 1525 Marime text


Horoscop saptamanal, AstroCafe.ro, ZIUA de Constanta

Berbec
Este o perioadă interesantă, deorece forfota mentală este mare. Avalanșa de gânduri care te înconjoară te ajută să-ți reevaluezi sistemul valorilor morale. Dialoguri cu oameni erudiți, planuri de studii, călătorii îndepărtate. Se recomandă prudență dacă pleci, pentru că sunt posibile neplăceri. Ești în centrul atenției multora, mai ales în segmentul profesional. Unii șefi te vor provoca la explicații vizavi de felul în care îți îndeplinești sarcinile de serviciu. Alege-ți cuvintele și gesturile cu grijă. Acasă, membrii familiei și rudele au nevoie de sprijinul tău moral, emoțional și material. Acordă-le necondiționat!

Taur
În urma discuțiilor cu partenerul de viață sau colaboratorii din segmentul profesional vei fi nevoit să-ți revizuiești situația financiară. Se conturează cheltuieli majore datorită acestor persoane, dar și plata unor facturi restante, taxe, datorii către alte persoane sau către bănci. Prudență și discernământ, pentru că segmentul financiar, mai ales secțiunea bani și bunuri comune cu alții este foarte vulnerabil. Sunt posibile pierderi, erori în documente, dar și falsuri intenționate. În a doua parte a săptămânii ai de-a face cu șefi, sarcini de lucru urgente și reuniuni oficiale. Acordă timp și atenție atât casei, cât și membrilor familiei.

Gemeni
Ai multe de făcut în perioada analizată, mai ales la serviciu. Ești sprijinit de către oameni de încredere, dar nu slăbi vigilența. Este posibil ca din greșeală, cineva să-ți compromită poziția din cadrul grupului de lucru. Relațiile parteneriale sunt în continuă forfotă, fiind posibile separarea, divorțul, destrămarea unei colaborări profesionale. Schimbările sunt de proporții în segmentul acesta și cu efecte pe termen lung. Analizează toate tipurile de relații în care ești implicat și renunță fără echivoc la persoanele care te solicită prea mult sau care își văd numai de interesele lor personale în relația cu tine. Cheltuieli comune cu alții pe facturi, taxe, datorii.

Rac
Ai mult de lucru la serviciu, dar și în plan personal, acasă, sunt treburi restante care își așteaptă rândul să fie rezolvate. Alege prioritățile, apelează la sprijinul oamenilor dragi și de încredere și dozează-ți eforturile. Oboseală este accentuată și chiar pot reveni unele afecțiuni vechi. Relațiile parteneriale se animă în a doua parte a săptămânii. Posibile discuții cu partenerul de viață, lămurirea unor chestiuni comune legate fie de sănătatea ta sau a partenerului, fie legate de segmentul profesional, în speță de locul de muncă. Prudență, răbdare, disecernământ! Foarte ușor se pot destrăma relațiile cu ceilalți din te miri ce.  

Leu
Debordezi de energie și ești tentat să te implici în tot felul de treburi personale sau ale altora. Alege numai ceea ce te privește pe tine și intră în sfera ta reală de interes. Altfel riști să pierzi energie vitală, timp, resurse materiale. Relațiile sentimentale sunt anoste și probabil că vei fi nevoit să discuți cu persoana iubită sau copiii despre aspectele mai puțin plăcute ale relației voastre. Fii prudent, răbdător și ține cont și de spusele celorlalți. Așteptările tale vizavi de de cei dragi sunt exagerate în raporta cu ceea ce pot ei să-ți ofere acum. Mult de lucru la serviciu, relații colegiale interesante, dar și schimbări majore în plan profesional. 

Fecioara
Segmentul domestic îți deschide săptămâna, pentru că vei avea treburi restante de rezolvat acasă sau împreună cu membrii familiei. Curățenii generale, reparații curente, vânzarea sau achiziționarea unor bunuri patrimoniale, discuții pe teme de interes comun cu neamurile. Prudență și răbdare, pentru că tensiunile sunt la cote înalte. A doua parte a săptămânii evidențiază relațiile sentimentale. Implică-te în activități recreative, ocupă-te de hobby-uri și stai de vorbă pe îndelete cu cei dragi. Răscoliri sentimentale, aspecte legate de copii, modificarea percepției tale vizavi de iubire și implicațiile ei.

Balanta
Se conturează cheltuieli importante la începutul săptămânii, fie pentru cineva drag, un prieten de încredere, fie pentru un proiect profesional aflat în derulare de ceva vreme. Chibzuiște bine înainte de a cheltui o sumă cât de mică. Există și interese meschine, ascunse ale unora ce plănuiesc să profite de pe urma veniturilor tale. Multe dialoguri și întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat. Mentalul este distorsionat, astfel că este bine să vorbești puțin și să asculți mai mult. Sunt șanse să călătorești pe distanțe scurte, dar fii prudent, pentru că sunt posibile neplăceri. Relațiile familiale și treburile gospodărești te solicită din plin.

Scorpion
Ești în vervă toată săptămâna, astfel că ai șanse mari să schimbi multe și mărunte în viața ta. Se pare totuși că segmentul profesional este cel care te atrage cel mai mult. Analizează pe îndelete situația ta profesională și trasează un plan de îmbunătățire. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt tensionate, deci fii prudent și evită discuțiile contradictorii sau accentuarea conflictelor. Cheltuieli majore pe cele necesare traiului cotidian. Apar informații noi privitoare la veniturile tale și la schimbarea condițiilor de muncă. Evită planurile de investiții financiare! Perioada actuală este destul de austeră și mai durează.  

Sagetator
Stările tale de spirit fluctuează mult în perioada analizată. De aici și organismul este obosit. Controlează-te, temperează-ți impulsurile de moment și ocupă-te serios de îmbunătățirea stării tale generale. Plimbările în aer liber, concentrarea pe gândirea pozitivă, relaționarea cu oamenii de bună calitate te ajută mult. Sunt momente bune pentru a-ți remodela sistemul valorilor morale și spirituale și mai ales de a te apropia de cele sfinte. Foarte importante sunt dialogurile și întâlnirile cu prietenii. Urmează-le sfaturile sau măcar notează-le într-un jurnal personal. Cheltuilei, primirea drepturilor salariale, dar și favoruri dinspre locul de muncă.

Capricorn
Sunt zile bune pentru retragere din forfota cotidiană și pentru a sta de vorbă cu tine însuți. Oboseala este accentuată, iar afecțiunile vechi te necăjesc mult. Odihnește-te, îngrijește-te corespunzător și cultivă gândirea pozitivă. Sunt momente pasagere, iar ceea ce ți se întâmplă cunoști deja. Doar că acum trebuie să fii ceva mai atent la nevoile organismului tău. Discuții de taină cu cineva de încredere din segmentul soico-profesional. Pe căi mai puțin obișnuite poți afla informații revelatoare privitoare la relațiile și situațiile în care ești implicat. În a doua parte a săptămânii te vei simți mult mai bine.

Varsator
Ești foarte solicitat în plan socio-profesional, mai ales de către șefi și de către reprezentanți ai unor instituții oficiale. Cumva ești forțat de împrejurări să iei decizii majore, să formulezi opinii legate de mersul lucrurilor la locul de muncă sau să te implici în activități comune cu alții. Se recomandă prudență, deoarece gândirea și comunicarea sunt distorsionate, astfel că una se gândește, una se spune și cu totul altceva se înțelege. Relații dificile cu prietenii, dar sunt importante dialogurile cu aceștia, chiar dacă pe alocuri te necăjesc mult. Rezervă momente de odihnă, întrucât oboseala este accentuată.

Pesti
Se conturează multă forfotă socio-profesională. Întâlniri și discuții la nivel înalt, participarea la reuniuni oficiale, cu multă lume, dar și controverse. Prudență, răbdare, măsură în toate! Te poți trezi în mijlocul unor conflicte, la care nici cu gândul nu gândești. Colaborările profesionale în care ești implicat, relația cu partenerul de viață sunt vulnerabile, datorită imaginii tale publice sau datorită statutului tău socio-profesional. Schimbări de anvergură pe toate planurile. Relațiile cu prietenii se evidențiază în a doua parte a săptămânii prin discuții și acțiuni comune importante. Evită să vorbești despre vulnerabilitățile tale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii