Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:55 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Astrocafe.ro Valuri de viață

ro

14 Nov, 2017 08:45 200 Marime text

Trăim, sau aceasta cred că ar trebui să fie principala activitate în această călătorie numită Viață. Să treacă prin tine trimilimiliardele de trăiri, emoții, sunete, respirații, atingeri, întru-un cuvânt Simțirea. Cu bune cu rele, pe rând sau de-a valma, cu picătura, sau oceanul. Energia. Fiecare dintre noi cred că s-a întrebat măcar o singură dată în viață, cum se simte viu viața. Ce gust are? Ce miros? Și, deși toate răspunsurile sunt tipărite în materialul genetic al celulelor noastre, alegem în fiecare moment dacă le accesăm, sau doar ne prefacem că nu le știm. Simt că suntem făcuți pentru a trăi cu adevărat, nu doar pentru a supraviețui. La fel cum simt uneori că prea puțin reușim. Suntem prea puțin conștienți de puterea Universului, de multitudinea posibilităților și miliardele de drumuri deschise pentru fiecare dintre noi, care pot fi urmate în fiecare moment al vieții noastre. Uneori simt cum ne înconjoară coconi de fire luminoase numite posibilități de trăit viața. Alegeri.

Preferăm ușor, mult prea ușor să murim devreme, încătușați de gândurile noastre, îndopați cu pricipiile și regulile altora, cu experiențele lor, cu toate eșecurile și manipulările lor, cu jocuri de putere minuțios aranjate pentru a ne ține cât mai puțin vii, cât mai puțin conștienți și autentici. Înghițim versete, rețete întregi de slove, ne hrănim cu cuvinte lipsite de sens, căptușim totul cu multă dramă și istorie și mai nou, creștem din ce în ce mai mult doza vieților trăite în virtual. Încet, încet, amorțim sub greutatea tuturor așa ziselor trăiri. Zic ”așa zise”, pentru că a trăi, pentru mine implică tremur, vibrație, inimă, curgere, bun rău totul laolaltă, fără bariere, fără limite. Înseamnă o luptă continuă cu drogul celor mai ieftine scuze, celor mai mizere neputințe, celor mai joase vibrații, lamentări sau plângeri, sau cu dorințe ale unei minți pe care alege să  o avem prea plină de forme și prea goală de conținut. Lăsăm prea repede din mână puterea de a simți viața cum curge prin vene!  Renunțăm prea ușor la ”limpede”. Adormim imediat după ce deschidem ochii dimineața, bifăm zilele în calendare prestabilite, anii în ridurile frunții, alegem mai degrabă să trăim ”morți” prea repede după ce ne naștem. Uneori este a doua mare mutare a vieții noastre. Alegem moartea încă din timpul vieții. Sau ne trăim viața murind în fiecare zi câte puțin. Renunțăm la unul dintre cele mai sacre daruri primite la venirea pe Pământ. Viața!

Alegem să acumulăm experiențe pline de materie și numai pentru planul material. Să strângem mult, să consumăm la fel de mult. Ori viața și a fi viu nu implică numai planul material. Ci de toate planurile acestui Univers. Cinci, șapte, nouă, cîte or fi ele, nu numărul contează. Să le aduni pe toate la un loc în buchetul inimii, care oricum bate fără să îți ceară ție permisiunea. Să simți fiecare bătaie a ei ca fiind orologiul după care te reglezi pe tine și viața ta. Și asta se întâmplă doar atunci când alegem să vedem goliciunea sensurilor, când dăm la o parte veșmântul formelor pentru a putea atinge energia. Energia care ia atât de simplu orice formă, fără bine sau rău, fără corect sau greșit. Energie curgătoare = Viață. Se întâmplă când ne dezbrăcam de himere, de iluzii, de păcate, de tot ce s-a inventat pe acest pământ și care ne împarte în buni și răi, slabi sau puternici, negri sau albi.

Abia atunci începem să trăim. Iar chestia asta se simte în valuri. Aste e viața. Valuri de viață printre valuri de ceață care se ridică de pe ochii noștri interiori. Și doar atunci când simți viața venind spre tine în valuri, ca la un țărm de mare abrupt unde valurile sapă și se izbesc violent sau calm sculptând de fiecare dată altă formă fără să lase neapărat urme, abia atunci trăind poți să simți că tot acest Pământ trăiește o singură dată, complet. Și atunci miracolul se lasă întâmplat și dintr-o dată simți că  toți suntem unul și același, că trăim într-o singură ființă, de la pietre pînă la stele, de la firul de nisip până la galaxiile îndepărtate, de la criminali până la sfinți. O singură ființă. Și de atunci începe muzica vieții. Cu totul. O singură respirație, o singură bătaie a unei universale inimii numită generic Planetă. Și vezi atât de simplu că ai și tu de făcut ceva. Că ai și tu bucățica ta de trăire în acest unic suflet. Că dacă de mizeria din gradina ta, nu te ocupi tu suferă întreg plămânul acesta numit Pământ. Că și tu oricât de mic și insignifiat de simți, ai un sens. Că dacă tu îți trăiești autentic viața ta, se poate face senin în cealaltă parte a planetei.  

 E păcat să trăim morți această viață, e păcat să fim manechine purtătoare de haine, e păcat să înghețăm înainte de venirea iernii. E mare păcat să trecem prin viață morți. Și chiar dacă ceea ce ne este dat nouă să experimentăm ca fiind viață nu este decât o altă manifestare a energiei, chiar dacă este doar un veșmânt trecător, chiar dacă eternitatea nu se reduce la întinderea nelimitată a timpului, ci la absența sa, chiar dacă, uneori cuvintele nu transmit exact ce înseamnă ”a trăi”, simt că se poate!  Dacă nu pentru viața în sine, măcar pentru a nu mă întreba spre apusul ei, pe unde eram, când viața mea trecea!

Roxana Alexe 

Sursa: astrocafe.ro​

Ti-a placut articolul?

Comentarii