Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zona Tabăra Luminița-Eforie. Copil român salvat cu greu de la înec. Nu înțelegea românește

ro

17 Jul, 2016 03:49 6961 Marime text
Un martor ne-a relatat o întâmplare care rar poate fi întâlnită în România. Sau, dacă poate fi, o găsim doar undeva în cine știe ce văgăună a vreunui colț de țară uitat de lume și de Dumnezeu. 

Nu aici, la Eforie, în zona Taberei Luminița, în tabără, unde cât de cât se pot emite nișe pretenții.

Nu facem nicio intervenție pe text. Îl lăsăm așa cum ne-a fost trimis după discuția telefonică:
”Ieri, 13 iulie pe plaja din zona taberei Luminița, aflată între Eforie Nord și Sud un copil de 12 ani din Harghita aflat în tabără, a fost scos din apa agitată a mării de către 2 adulți aflați pe plajă cu familiile.
Ambulanța a fost solicitată la ora 19.07 de catre O. J., în timp ce  R. M. si M. F. A., ambii de 43 ani, se luptau să scoată copilul din apă. Curenții erau foarte puternici, valurile foarte mari, iar copilul aflat în pericol de înec era speriat și nu coopera deoarece nu vorbea limba română, "era din Harghita" (dupa cum s-a exprimat profesoara care îl însoțea). Cetățean român, aflat pe plajă în România, la un pas de moarte din cauza dogmelor comunității din care provine. Cel care l-a salvat, M. F. A., cetățean italian, a vorbit permanent cu el în limba română (pe care o vorbește fluent), spunându-i să îl ajute dând din picioare și stând pe spate, copilul find conștient dar dovedind că nu cunoaște limba română deloc. Acest lucru s-a dovedit și pe mal în dialogul cu echipajul de pe ambulanță. Profesoara translator era indispensabilă, dar din păcate nu a putut fi lângă el și în lupta cu valurile.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Doru 18 Jul, 2016 23:21 Si in timp ce curajosii barbati se luptau cu natura pentru a salva o viata, la nici 100 de metri de plaja taberei, un grup de nudisti se amuzau copios, crezand probabil ca este o gluma...:)
  • Vasile 18 Jul, 2016 08:43 Asta imi aduce aminte de bancul ala cu ungurul care vroia sa bea apa dintr-o fantana otravita: -Stai ma nu bea ca e otravita!!! - Nem tudom romano!!! - In cazul asta, bea linistit ca e buna si rece!! :)))))))))