Un bărbat a fost reținut după ce a încălcat obligațiile dintr-un ordin de protecție. A fost depistat în timp ce înjura o femeie
Un bărbat a fost reținut după ce a încălcat obligațiile dintr-un ordin de protecție. A fost depistat în
31 Jan, 2018 11:34
ZIUA de Constanta
1256
Marime text



Potrivit Poliției Capitalei, la data de 30 ianuarie 2018, în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat un bărbat, pe o stradă din sectorul 2, în timp ce adresa injurii unei femei.
Acesta a fost condus la sediul subunităţii, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pe numele bărbatului, la solicitarea femeii, s-a emis la data de 19 ianuarie a.c. ordinul de protecție prin care obliga bărbatul – pe o perioadă de 4 luni – să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de persoana vătămată, cu excepția situațiilor în care se impune prezența simultană a celor 2 în fața autorităților publice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.
”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au mai precizat polițiștii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii