Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:33 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu „Acolo unde politizarea nu s-a mai manifestat - SRI, DNA, DIICOT - performanţa a apărut”

ro

26 Mar, 2014 17:52 2389 Marime text

Traian Băsescu a fost, astăzi, prezent la bilanţul făcut de Serviciul Român de Informaţii (SRI), pentru anul 2013, ultimul la care participă în calitate de preşedinte al României. În acest context, a declarat că protejarea SRI-ul de politizare este una dintre cele mai mari reuşite ale celor două mandate în care s-a aflat la conducerea statului. A adăugat că, renunţând la intervenţia partidelor politice, SRI a devenit un serviciu care se respectă şi care inspiră respect. Conform lui Traian Băsescu, acesta este şi motivul pentru care, în toate sondajele, SRI are un nivel de încredere de aproximativ 50%. „Îl vad acum ca pe un club cu oameni serioşi, cu principii şi cu dorinţa de a-şi servi ţara” a adăugat aceasta.

SRI, DNA şi DIICOT, exemple de performanţă

Traian Băsescu a adăugat SRI-ului alte două organisme, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ca exemple ale performanţei în lipsa unei influenţe politice. A poziţionat la polul opus Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), declarând că dacă s-ar depolitiza, în doar câţiva ani „vom avea veniturile la buget”. Preşedintele a încheiat cu declaraţia: „În 2009, le spuneam «sper să particip şi la bilanţul din 2010». Azi, în 2014, le spun că în 2015 sigur nu voi mai participa la bilanţ“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii