Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

deieri-deazi.blogspot.ro „Totdeauna, în preajma sărbătorilor, oraşul face impresia unei cucoane gătite”

ro

01 May, 2016 21:30 1670 Marime text
 
Un mucalit spunea cândva - și mare dreptate avea - că “totdeauna, în preajma sărbătorilor, oraşul face impresia unei cucoane gătite cu bibiluri, sulemenită şi dată naibii, proptită cu mânile în şolduri, trăgând cu coada ochiului şi făgăduind trecătorilor bunătăţile trupului pârguit, se arată pe site-ul deieri-deazi.blogspot.ro. Căci oraşul e o vastă şi bălţată expoziţie de articole scoase la vitrină, cu intenţii de provocare”. Orașele noastre de azi dau aceiași impresie. Atât doar că freamătul piețelor de altădată s-a mutat, în parte, în supermarketurile și mall-urile spraaglomerate. Asemănările sunt însă multe. Românii anului 2016 – asemeni celor de acum opt decenii – “simt o plăcere nemaipomenită să-și strice stomacul de două ori pe an: de Crăciun și de Paști”. Reporterul “Norim” (Miron să fie?) al revistei interbelice “Realitatea Ilustrată” a surprins cu umor câteva instantanee ale Bucureștiului anului 1933 aflat atunci - la fel ca și în aceste zile – în febra pregătirilor de Paște:
  
“Nevasta m’a sculat cu noaptea’n cap. Mă avertizase de altfel că mergem la piaţă, ca să ne îngrijim cu „diverse” în vederea sărbătorilor. Toate protestele mele au fost inutile.
- Ce să caut eu în piaţă, la zarzavagii şi la măcelari, la băcani şi la celelalte specimene comerciale? Vrei să mă râdă mahalaua şi cunoscuţii?
- Nu mă interesează! Tu eşti bărbat, ştii să te tocmeşti mai bine şi pe urmă, singură nu mă duc nici în ruptul capului. Dacă vrei bine; dacă nu, facem Paştele la restaurant!

Câţi dintre dv., burghezi liniştiţi, cu ocupaţii stabile şi cu certificate de căsătorie legitimă de la oficiul stării civile puşi în situaţia mea aţi fi preferat ultima alternativă? Şi tot cum aţi fi făcut şi dv., am pornit-o la orele şapte şi jumătate,
spre Halele Centrale. Pentru ca servitoarea să nu se piardă în tramvai - tare suntproaste unele, Doamne! - şi pentru că transportul cu acest vehicul ne-ar fi costat tot 15 lei, iată-ne montaţi într’o trăsură, cu „servanta” pe capră, lângă birjarul somnoros.

ÎN PIAŢA BIBESCU-VODĂ

Ciudat! Prietenii mei şi toţi colaboratorii noştri îmi spuneau că în preajma Paştilor orice client care coboară în piaţă, oricât de important ar fi, este primit cu indiferenţă. De aceea, mare mi-a fost mirarea când, imediat ce-am trecut pe sub portalul de la intrare, am fost întâmpinaţi de negustori cu cele mai variate exclamaţii şi cu cele mai îmbietoare invitaţii:
- Sparanghel proaspăt! Chiar acum mi l-a adus de la grădină!
- Ceva salate, cuconiţă, de când sunteţi n’aţi mâncat aşa ceva!
- La mine nu există nici din alea de var şi nici clocitură! - ne spune un negustor pe a cărui firmă scrie: Aci se vinde ouă proaspete!
Măăăă!!! Oare Cezar a fost primit cu un alai mai mare la Roma, după ce a învins pe gali? Mă cam îndoiesc, căci e garantat că romanii n’aveau nici verva şi nici vocabularul negustorilor şi al precupeţelor din Piaţa Bibescu-Vodă... E criză! Şi criza se resimte şi aici. Piaţa e aproape pustie. Cu toate acestea, nu ştiu cum m’au scuturat de câteva sute de lei, pentru te miri ce: salate, fructe, zarzavaturi, ouă. Ceapa verde costă o avere. Sparanghelul e inaccesibil pentru o pungă mai modestă. Portocalele parcă se scumpesc din oră’n oră iar chilogramul de mere naţionale, autohtone, costă mai mult decât două chilograme de carne de vacă, la un loc. Şi te intrebi mirat, dacă nu sunt aduse cumva din Haiti sau din Sumatra. Dar negustorul te scoate din incurcătură:
- Mere creţeşti, boierule, mere de Nehoiaşi. N’au pereche!
Dai şi iei. Când nevasta vrea mere creţeşti, s’a terminat. Încearcă să-i obiectezi că-ţi face cu banii aceştia o tortă... Când ieşim din „parcul zarzavaturilor”, dăm peste o scenă interesantă: un puştan de vreo zece ani ne oferă nişte lămâi: “Trei la cinci lei!”. Are în total trei. Până să ne hotărim, un agent al poliţiei comunale l-a şi înşfăcat de ceafă şi l-a luat pe sus. „Comerciantul” furase cele trei lămâi de la trei gherete şi vroia să-şi cumpere o jumătate de pâine cu… „produsul muncii lui”.

ÎN HALA DE PEŞTE

Aici se vând de toate... afară de peşte. În primul rând, pentru că găseşti doar pe câteva tarabe câte un pumn de bibani jegăriţi, rămăşiţe cine ştie de când, „refrişaţi” cu gheaţă. Crap, ştiucă, şalău şi alte soiuri de „aquatice” sunt din belşug... în Dunăre, în bălţi, în magazinele de coloniale şi la restaurante, unde vin „direct de la producător”. În schimb găsim în curtea halei o bandă de lustragii, un grup de chivuţe şi câteva care ţărăneşti, încărcate cu miei şi păsări. Ţăranii stau de câteva zile în piaţă şi nu-şi pot desface marfa, cu toate că de la sosirea lor şi până acum au redus preţurile iniţiale la mai puţin de jumătate. Cumpărătorii nu vor să se prezinte deloc, mieii behăie a foame, gâştele fac un scandal nemaipomenit, curcanii, stoici, şi-au lăsat crestele în jos, resemnaţi cu soarta care-i aşteaptă, iar sătenii au umplut cârciumile din jur. Pescarii din hală sunt ferm convinşi că ţăranii se vor înapoia în comune, ori fără cai, ori fără căruţe, ori fără amândouă, după alegere. Teribilă e bârfeala...

ÎN HALA DE CARNE

Aici se observă ceva mai multă animaţie decât în celelalte puncte ale pieţei. Măcelarii au fost precauţi. Frigoriferele sunt pline, iar cârligele compartimentelor gem de mulţimea animalelor tăiate. Cu toate că cererea este foarte redusă, mielul nu se vinde sub 30 de lei chilogramul, „y-compris” cap şi coadă. Carnea de vacă se menţine la 16 lei chilogramul, iar viţelul între 28 și 32 de lei, pe alese. Şi aici suntem primiţi cu acelaşi alai. Un client, astăzi, e lucru mare. Grăsimile de vacă, de porc, şi... untdelemn în bidoane şi butoaie (o inovaţie ciudată) sunt etalate “în faţă”, chiar alături de miei. Prin Halele Centrale, trece parcă un vânt de mizerie, o adiere dezolantă de melancolie...

ÎN JURUL HALELOR

Servitorime, servitorime multă ca în zilele de sărbătoare. Se învârtesc prin piață fără rost, fără nici o treabă, fără angajamente, fără o bucată de pâine. Multe menajuri bucureştene au renunţat la servitoare, iar foştii oameni de serviciu din slujbele societăţilor sau al caselor particulare au îngroşat numărul şomeurilor din Capitală. Bazaca e aproape pustie. Acolo unde altă dată, în ajunul Paştilor, se făcea un dever extraordinar, basmalele şi diferitele confecţiuni din stambă atârnă în bătaia vântului, ca prapurile de moarte.

Vânzătorii ambulanţi, purtând în cutiuţe diverse varietăţi de săpunuri, şireturi, cremă de ghete, piepteni, bretele şi altele, sunt formaţi în majoritatea lor din foşti meseriaşi, actualmente fără de lucru, oameni cărora le-a fost ruşine să întindă mâna pentru a cerşi sau să fure. Pentru a vă da seama de tragedia acestor oameni, trebuie să le auziţi plângerile, îmbierile pe care le fac cu mărfurile lor, sau să asistaţi la lupta lor – un fel de cross-country printre camioane, butoaie şi lăzi - cu agenţii poliţiei comunale. Singuri engrosiştii de coloniale mai fac un oarecare dever. Magazinele de detaliu au renunţat la marile afaceri ale trecutului şi se mulţumesc cu „ciocăneala”: 10 lei cafea, 5 lei orez, o litră de griş, jumătate de kilogram de făină, 3 lei ceai, etc. Şi totuşi, parcă-mi spune ceva că şidupă sărbătorile Paştilor din anul acesta, farmaciile vor desface din nou, stocuri immense de purgative...”

Sursa: deieri-deazi.blogspot.ro 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii