Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:57 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tată şi fiu, trimişi în judecată de procurorii DNA

ro

28 Jun, 2016 12:29 1095 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a  inculpaţilor:
 
  • JECU VASILE,  coordonator al Compartimentului de Verificare a Achiziţiilor Publice Bacău la data faptei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită,
  • JECU GABRIEL-VALENTIN, fiul celui anterior menţionat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită,
 
În rechizitoriul întocmit s-a reţinut următoarea stare de fapt: în calitate de coordonator al Compartimentului de Verificare a Achiziţiilor Publice Bacău (structură teritorială din cadrul Ministerul Finanţelor Publice), în luna iunie 2013, inculpatul Jecu Vasile a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale suma de 10.000 lei.
 
Banii au fost solicitaţi de Jecu Vasile pentru a-şi îndeplini în mod corect atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte verificarea procedurilor de achiziţie publică în cadrul cărora firmele conduse de omul de afaceri depuneau oferte.
 
Potrivit fişei postului, în toată perioada 2011 – 2014,  Jecu Vasile a avut ca atribuţii de serviciu verificarea aspectelor procedurale privind procedurile de achiziţie publică ce erau supuse verificării din partea  structurilor de verificare a  achiziţiilor publice (UCVAP) din cadrul Ministerului Finanţelor.
 
Concret, Jecu Gabriel-Valentin a susţinut faţă de omul de afaceri (denunţător în cauză) că, prin prisma atribuţiilor sale de serviciu, are posibilitatea de a-l ajuta în cadrul procedurilor de achiziţie publică, în sensul de a nu fi inventate motive pentru care ofertele depuse de firmele acestuia să fie declarate neconforme.
Inculpatul Jecu Vasile a solicitat ca suma să îi fie remisă din fondurile uneia din firmele omului de afaceri, sub forma unei sponsorizări
 
La data de 13.06.2013, inculpatul Jecu Gabriel-Valentin l-a ajutat pe tatăl său, Jecu Vasile să pretindă suma de 10.000 lei de la omul de afaceri, prin redactarea unei cereri de sponsorizare adresate uneia dintre firmele omului de afaceri. Aceasta, în condiţiile în care Jecu Gabriel Valentin  cunoştea că banii fuseseră ceruţi de tatăl său, coordonator al Compartimentului de Verificare a Achiziţiilor Publice Bacău, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
 
Banii nu au mai fost ridicaţi de cei doi de la firma omului de afaceri, deoarece li s-a cerut să semneze dispoziţia de plată a firmei, lucru pe care cei doi l-au refuzat.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii