Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tabloul morţii celor doi militari români şi al rănirii altuia în Afganistan. Precizări MApN

ro

08 May, 2016 12:23 3123 Marime text
Comandantul detaşamentului românesc de forţe pentru operaţii speciale din Afganistan a transmis, în această dimineaţă, primele constatări ale comisiei care cercetează cauza morţii a doi militari români şi rănirea altuia în Afganistan.

Potrivit anchetei, militarii români îi instruiau, într-o bază de pregătire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane. Militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori şi au asigurat zona.

În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat. Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania şi se află în stare stabilă. Investigaţia continuă, împreună cu reprezentanţi ai forţelor aliate.

La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri pentru creşterea gradului de securitate al militarilor noştri în cadrul misiunilor comune de instruire şi repatrierea cu onoruri militare a militarilor căzuţi la datorie. Mâine dimineață, la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi militari.
 
Conducerea ministerului îşi exprimă profundul regret pentru pierderea celor doi militari, este alături de familiile greu încercate şi se informează în permanență despre evoluția stării de sănătate a militarului rănit.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, îi va avansa la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Iulian Dumitrescu și pe sergentul Adrian Vizireanu.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii