Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Subcomisarii de poliţie Nicos Colesca şi Daniel Mihai Chivu, reţinuţi de DNA

ro

13 Jan, 2016 14:23 2590 Marime text
Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA a trimis astăzi următorul comunicat:
 
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12.01.2016, a inculpaţilor:
 
COLESCA NICOS, subcomisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Poliţia Sectorului 6 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită,
- ultraj,
 
CHIVU DANIEL MIHAI, subcomisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Poliţia Sectorului 6 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
 
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
La data de 14 octombrie 2015, inculpaţii Chivu Daniel Mihai şi Colesca Nicos, în calitate de subcomisari de poliţie în cadrul Poliţiei Sectorului 6 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în timp ce se aflau în incinta punctului de lucru al unei firme, dintr-un complex comercial situat în jud. Ilfov, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins de la administratorul societăţii suma de 10.000 lei și au primit efectiv suma de 8.000 lei.
În schimbul acestei sume de bani, cei doi inculpaţi i-au promis administratorului respectiv că-i vor facilita obţinerea unei soluţii favorabile în cadrul unui dosar penal care îl privea pe aceasta din urmă, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dosar în care polițiștii efectuau acte de urmărire penală privind comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală.
Cu aceeași ocazie, pentru a asigura scăparea sa și a colegului său, dar şi păstrarea sumei de 8.000 lei primită drept mită, inculpatul Colesca Nicos a demarat în trombă cu autoturismul de serviciu în direcţia ieşirii din complexul respectiv, deşi un ofiţer de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea infracţiunii flagrante săvârşite de cei doi, se afla parţial în interiorul autovehiculului, în încercarea de a-i opri pe cei doi inculpaţi.
 
Inculpaţilor Chivu Daniel Mihai şi Colesca Nicos li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
La data de 13 ianuarie 2015, inculpaţii Chivu Daniel Mihai şi Colesca Nicos urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de luare a măsurilor preventive ce se impun.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii