Polițiștii din Tulcea, gest de solidaritate. Donare de sânge pentru salvarea de vieți
Polițiștii din Tulcea, gest de solidaritate. Donare de sânge pentru salvarea de vieți
19 Dec, 2025 13:47
ZIUA de Constanta
110
Marime text
110
Marime text

În pragul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au ales să se implice într-o acțiune umanitară, venind în sprijinul persoanelor aflate în suferință prin donarea de sânge, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea astăzi, 19 decembrie 2025.
„Polițiștii din cadrul I.P.J. TULCEA au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Tulcea
În perioada 15 – 19 decembrie 2025, mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au ales să sprijine, printr-un gest de solidaritate, persoanele aflate în suferință, participând astfel la o acțiune de donare de sânge organizată la nivelul Centrului de Transfuzie Sanguină Tulcea.
Acțiunea a avut un caracter umanitar și a fost dedicată sprijinirii persoanelor aflate la nevoie, contribuind astfel la completarea rezervelor de sânge necesare în unitățile medicale.
Prin această inițiativă, polițiștii tulceni au demonstrat, încă o dată, implicare activă în sprijinul comunității, dincolo de atribuțiile profesionale.
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea va continua să susțină astfel de demersuri și să încurajeze implicarea activă în cauze care contribuie la salvarea de vieți omenești.”, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.
Citește și: Sediul Poliției Orașului Măcin, reabilitat termic și modernizat
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


