Undă verde de la Mediu pentru un nou proiect imobiliar în Mamaia. Vilă turistică S+P+3E în zona Perla
Undă verde de la Mediu pentru un nou proiect imobiliar în Mamaia. Vilă turistică S+P+3E în zona Perla
274
Marime text
Direcția Județeană de Mediu (DJM) Constanța a anunțat public luarea deciziei etapei de încadrare pentru un proiect imobiliar ce urmează să fie realizat în stațiunea Mamaia, zona Perla. Potrivit autorității de mediu, nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare, pentru investiția propusă de SC Ambrosiana SRL.
Proiectul vizează desființarea unui imobil existent (C1) și construirea unei vile turistice cu regim de înălțime S+P+3E, care va include spațiu comercial și de alimentație publică la parter. De asemenea, documentația prevede amenajarea unei terase cu pergolă și sistem retractabil de acoperire, delimitare perimetrală cu panouri de sticlă retractabilă, precum și organizare de șantier, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea 50/1991, fără modificarea POT existent.
Investiția este propusă a fi realizată în județul Constanța, municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, Zona A1 – Zona Perla (Complex Comercial Select) și pe Bulevardul Mamaia nr. 326D.
Titularul proiectului este SC Ambrosiana SRL, societate cu sediul în municipiul Constanța, strada Primăverii nr. 6.
Potrivit DJM Constanța, proiectul deciziei de încadrare și motivele care stau la baza acesteia pot fi consultate de publicul interesat la sediul instituției, situat în municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23, în zilele de luni până vineri, între orele 08:00 – 13:00. De asemenea, documentele sunt disponibile și online, pe site-ul oficial al Direcției Județene de Mediu Constanța, la adresa http://djmct.anmap.gov.ro.
Date despre SC Ambrosiana SRL
SC Ambrosiana SRL este o firmă cu o vechime de 24 de ani, fiind înființată la data de 26 septembrie 2001. Conform datelor financiare disponibile, societatea a înregistrat în anul 2024 o cifră de afaceri de 272.613 lei, în creștere cu 9% față de anul anterior. În același timp, firma a raportat pierderi de 76.496 lei, în scădere cu 127% comparativ cu anul precedent.
Societatea are un număr mediu de un angajat, indicator care a rămas neschimbat în 2024. Obiectul principal de activitate al firmei, conform codului CAEN 6820, este „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.
Sediul social declarat la ANAF se află pe strada Oborului nr. 45, municipiul Constanța, județul Constanța. Administratorul societății este Cîju Vasile, cetățean român, numit în funcție la data de 22 iulie 2004, cu mandat pe durată nelimitată.
Decizia DJM Constanța privind lipsa necesității evaluării impactului asupra mediului reprezintă un pas important în derularea proiectului imobiliar din stațiunea Mamaia, urmând ca investiția să parcurgă în continuare etapele legale necesare obținerii autorizațiilor de construire.
Tags: Proiect Imobiliar SRL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


