De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:35 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sinaxar 13 februarie 2016 Sfinții pomeniți azi sunt ocrotitorii celor ce luptă împotriva desfrânării

ro

13 Feb, 2016 05:34 694 Marime text
Cuviosul Martinian a intrat în viaţă monahală la vârstă de 18 ani, petrecând într-o peştera, din apropierea Cezareei Palestinei, vreme de 25 de ani, în înfrânare şi rugăciune.
 
Dumnezeu l-a învrednicit cu darul tămăduirii, mulţi oameni dobândind vindecare prin sfintele lui rugăciuni. De asemenea, sfântul a vindecat chiar şi mulţi îndrăciţi. Pentru această, diavolul, avea să aducă asupra Sfântului Martinian numeroase ispite şi năluciri, pentru a-l îndepărta de viaţă sihăstrească. Cel mai mult l-a ispitit însă diavolul pe cuviosul Martinian, cu patimă desfrânării.
 
Odată, primind în chilie o femeie, pentru a rămâne în timpul nopţii, şi pe care nu s-a îndurat să o lase afară, pradă animalelor sălbatice, aceasta a mărturisit că venise pentru el, pentru a se convinge toţi că viaţa lui nu este vrednică de laudă. Cuviosul, ascultând-o, se învoia, puţin câte puţin în inima sa. Dar mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Atunci, Sfântul Martinian aprinzând multe lemne, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicandu-şi: "de vei putea să rabzi, Martiniane, focul iadului, lăsându-te în voia poftei, supune-te femeii!” Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care şi-a venit în fire văzând acestea, a trimis-o la mănăstire.
 
Apoi, cuviosul s-a ascuns pe o insula pustie unde a trăit timp de 10 ani. Într-o dimineaţă, naufragiind o corabie, o fată care se agăţase de o scândură, a ajuns până la locul unde se nevoia sfântul. Acesta i-a lăsat fetei hrană şi adăpostul său, apoi, zicându-şi: "Fugi, Martiniane, să nu te ajungă ispita!“, s-a aruncat în mare, înotând până la ţărm.
 
Ultima parte a vieţii, Martinian şi-a petrecut-o pribegind din loc în loc până când, într-o zi, a sosit la Atena. Aici a adormit în Domnul, invrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului.
 
Sinaxarul, aminteşte despre cele două femei că şi-au desăvârşit viaţa dobândind şi ele, de la Duhul Sfânt, semnele sfinţeniei. Prima, Zoe, s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni. Cea de-a doua, Fotinia, a rămas pe acea stânca din mare, până la sfârşitul vieţii.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii