Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:59 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul cărților scrise în penitenciar Prof. univ. dr. Marian Cojoc - „Nu văd ce ar putea reproșa cineva“

ro

12 Jan, 2016 18:34 3108 Marime text
Prof. univ. dr. Marian Cojoc, de la Universitatea Ovidius din Constanța, arată că „n-am îndrumat, cum s-ar zice, greșit, ci am recomandat“, în cazul a două cărţi ale lui Miron Mitrea („Amintiri... Subiecte. Moment de istorie imediată” şi „Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994”), apărute la Editura Muntenia, și în cazul uneia a lui Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea  („Securitatea şi suveranitatea actorului clasic în relaţii internaţionale”), apărută la Editura Ex Ponto. 

Legat de comunicatul DNA de astăzi în legătură cu cărțile scrise în penitenciar de persoane condamnate, prof. univ. dr. Marian Cojoc a spus:  „Am fost contactat de persoanele respective, în cazul lui Miron Mitrea, prin avocatul domniei sale. A urmat apoi, conform celor legale, prezentarea la penitenciar, unde am discutat prima oară. Se întâmpla în primăvara anului trecut, când mi-a anunțat această intenție și, având în vedere statutul domniei sale din anii 89 - 90 am zis da niște memorii sunt foarte bine venite, fragmente de istorie imediată, cum de altfel s-a și numit volumul inițial. Apoi cel dedicat mișcării sindicale de asemenea nu poate fi contestat, se știe ce statut a avut Miron Mitrea la nivelul CNSLR Frăția. Fiind vorba de memorii, am avut diverse discuții chiar cu forurile din penitenciar, care mă întrebau dacă pot fi luate în considerare ca lucrare științifică. Am spus că în tot ceea ce înseamnă redactarea lucrărilor științifice sunt patru categorii, iar memoriile, în ultima poziție, reprezintă sursă pentru oricine scrie o lucrare științifică. Punct și de la capăt. Altfel spus, nu i-am scris eu memoriile, dar, categoric, am văzut forma de manuscris. Am ajuns apoi în etapa în care i-am dat recomandare pentru încă o carte, pentru a-și completa exact imaginea sindicalistului care trece din această postură în viața politică propriu-zisă“.

„În celălalt caz, lucrurile sunt lămurite, în sensul că lucrarea are aparat critic, are bibliografie, are tot ce ține de partea security, partea conceptului de securitate. Nu văd ce ar putea reproșa cineva. Și în acest caz, nu la penitenciar, ci într-una dintre permisiile domnului în cauză, am intrat în posesia manuscrisului, am stat de vorbă, iar mai departe a ieșit în formatul în care se știe. Aceste lucrări pot fi verificate, eu nu sunt din categoria celor care, cum s-ar spune, am semnat ca primarul. Le-am văzut, le consider științifice, iar mai departe ceilalți rămân să decidă. Nu cred că acesta este un fapt penal sau ilegal, devreme ce legea permite acest aspect. Anumite persoane au putut să-și dea cu părerea, să spună că nu se pune problema legalității, ci a moralității gestului. Eu n-am îndrumat, cum s-ar zice greșit, ci am recomandat, pentru că de aici s-a plecat. Ce a urmat ulterior a fost o simplă, hai să spunem, consultare. Eu am putut să-mi dau cu părerea asupra conținuturilor. Cercetarea DNA pe mai departe e liberă să se desfășoare. Eu cred că din start a fost o eroare a Ministerului Justiției, când a făcut publică lista coordonatorilor științifici, cum li s-a spus,  pentru că, oficial, nu s-a vorbit de acest statut, coordonator științific presupunând o foarte deasă întâlnire, lucru mai greu de realizat într-un penitenciar“, a mai spus prof. univ. dr. Marian Cojoc.           
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii