Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:34 22 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Punctul de vedere al APM referitor la controlul de la Fertilchim Năvodari

ro

16 Jun, 2015 16:56 771 Marime text
Ca urmare a articolului publicat de jurnaliştii de la Evenimentul zilei, şi preluat de ziarul nostru, potrivit căruia “APM Constanța a făcut, chipurile, un control la Fertilchim Năvodari, pentru măsurarea radioactivității dintr-un deșeu numit fosfogips”, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului au trimis redacţiei noastre un punct de vedere legat de subiectul prezentat, pe care vi-l redăm integral:
“În data de 11.06.2015, reprezentanții APM Constanta din cadrul Stației de Supraveghere a Radioactivității Mediului Constanţa s-au deplasat la Marway Fertilchim împreună cu comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanţa. Pana la sediul Marway Fertilchim, alături de persoanele menționate mai sus, s-au deplasat şi reprezentanții cotidianului Evenimentul Zilei.
S-au efectuat mãsurători de debit al dozei gama în aer, în timpul deplasării pe traseul de la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanta (SSRM - B-dul Mamaia), prin stațiunea Mamaia, localitățile Mamaia Sat, Năvodari, Lumina, Constanţa. Traseul a inclus drumul de acces către parcarea Marway Fertilchim , respectiv şoseaua care delimitează la est şi sud terenul deţinut de societate. Măsurătorile au fost efectuate cu Sistemul mobil de detecţie ( MDS-L). Valorile de debit doza gama în aer înregistrate pe parcursul traseului menționat s-au situat în intervalul 0.053- 0.106 µSv/h, fiind la nivelul fondului natural de radiații. Harta rezultată din măsurători a fost prezentată echipei de la Ev.Z., fiind fotografiată.
La sediul Marway-Fertilchim s-a constatat:
Societatea Marway Fertilchim este în reorganizare judiciară, nu desfăşoară activitate conform codului CAEN 38/32 din certificatul de înregistrare, prestează către CICh SA Năvodari servicii de închiriere terenuri, clădiri, utilaje si asigurare utilităţi. CICh, autorizată integrat, desfăşoară activitate de fabricare îngrăşăaminte.
Pe amplasamentul Marway Fertilchim exista 4 bataluri de fosfogips (batalurile 1 şi 2 cu o suprafaţă de 23.19 ha, batalul 3 cu o suprafață de 20.92 ha, batalul 4 cu o suprafață de 23.48 ha) şi o haldă de cenuși piritice cu suprafaţa de 18.41 ha.
Fosfogipsul din bataluri si cenușile piritice au fost generate din activitățile de producere a acidului sulfuric, acidului fosforic şi îngrăşămintelor chimice desfasurate pana in anul 1997 de către SC Fertilchim SA. Ulterior, activele societăţii au intrat în proprietatea SC Marway Fertilchim SA, urmare lichidării judiciare.
Batalurile 1, 2 si 3 sunt incluse in inventarul siturilor contaminate,  sunt înregistrate în SIM (sistemul informațional de mediu) cu suprafaţa totală de 42 ha.
La verificările efectuate pe amplasament s-a constatat:
- versanții batalurilor sunt înierbați natural pe exterior, iar in interior se observa vegetatie sporadica
- fosfogipsul depozitat in bataluri este pietrificat
- batalul nr 4 are taluzul căptușit cu dale de beton la interior, iar celelalte bataluri au malurile de susținere din pamant compactat
Din documentele puse la dispoziție rezulta ca in batalurile 1 si 2 exista 1.2 milioane tone fosfogips, iar in batalul 3 1.3 milioane tone fosfogips (cantitati estimate). Aceste cantitati se raportează la APM Constanta anual, pe baza fisei de gestiune a deșeului, cod 060199.
Paza amplasamentului batalurilor este asigurata prin personal propriu in puncte fixe si prin firma de paza in puncte mobile (patrulare in perimetru).
In batalul 4 , conform reprezentantilor Marway, se gaseste o cantitate necunoscuta de fosfogips (aprox. 50 cm grosime , dispusa pe o suprafata relativ restransa) provenita din perioda de probe a batalului. In data de 11.06.2015 s-a prelevat o proba de material din batalul 4, aceasta urmand sa fie analizata gama spectrometric la SSRM Constanţa în vederea evidenţierii conţinutului de radionuclizi. Prelucrarea si analizarea probei se realizeaza intr-o perioada de aproximativ 6 luni (timp in care intra in echilibru radionuclizii). Proba prelevată a fost privită şi fotografiată de echipa de la Evenimentul Zilei, in dupa-amiaza aceleiasi zile, la sediul SSRM Constanţa. Astfel echipa de la EvZ a putut să constate că este un material higroscopic care se autopietrifică şi nu poate fi luat de vânt sub formă de pulbere fină.
            În perioada 2007-2008, Marway Fertilchim a efectuat măsurători privind radiațiile gama, prin SC SYNEC LABORATORIES SRL. S-au efectuat măsurători ale concentrației de radon în batalurile de fosfogips, de către IFIN Bucureşti şi analize gama spectrometrice de către APM Constanta si SCN Piteşti.  Zona de influentă a haldelor de fosfogips de la SC  Marway Fertilchim SA este monitorizată anual de către APM Constanţa, prin SSRM Constanţa. Se fac măsurători gama spectrometrice pe probe de sol necultivat, sol arabil, vegetaţie spontană prelevate din Năvodari, în vecinătatea haldelor de fosfogips, precum si din localitătile Lumina si Mamaia Sat. Rezultatele sunt evidentiate in Raportul anual privind Starea Mediului, publicat pe site-ul APM Constanta.
S-a efectuat un studiu privind analiza de securitate radiologica la nivelul batalurilor de fosfogips din Romania, de catre dr.ing. Elena Botezatu, expert acreditat în securitate radiologica. Din acest studiu rezulta ca doza suplimentară efectivă (mSv/an), calculată în condiţiile cele mai nefavorabile, pentru o persoană care ar locui/activa chiar lângă halde este în medie de 0,08 la Valea Călugărească (S.C. ROMFOSFOCHIM ACTIVE S.R.L.),de 0,1 la Bacău (S.C. H & H COMPANY S.R.L. Ovidiu- pct. de lucru Bacău) de 0,12 la Năvodari (S.C. MARWAY FERTILCHIM S.A. Nr. 1), şi de0,14 la Turnu Măgurele (S.C. DONAU CHEM S.R.L.). Doza suplimentară efectivă (mSv/an) pentru o persoană care ar locui în zona rezidenţială cea mai apropiată de halde este de 0,02 la Turnu Măgurele, de 0,025 la Valea Călugărească, de 0,066 la Bacău şi de 0,075 la Năvodari. Dozele anuale efective suplimentare de iradiere(valori medii de 0,02 – 0,075mSv/an) estimate pentru zona locuibila in cele 4 situaţii menționate mai sus se situează sub limita legala a dozei efective pentru populaţie de 1 mSv/an.  Concluziile studiului afirma ca nivelele radioactivității in mediul ambiant (sol, vegetație, apa, aer) nu indica o creștere indiscutabila a fondului radioactiv natural, iar situația nu ridica probleme, valorile radioactivității măsurate fiind in limitele de variație ale ariilor cu fond radioactiv natural.”

Citiţi şi EVZ.RO - „APM Constanţa a făcut un control de faţadă la Fertilchim Năvodari”

Ti-a placut articolul?

Comentarii