Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:47 20 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ponta sancţionază comportamentul unor oficiali maghiari - ”Sunt o ruşine pentru valorile UE”

ro

15 Sep, 2015 22:34 685 Marime text
Victor Ponta a precizat astăzi că nu doreşte să răspundă provocărilor venite din partea unor reprezentanţi guvernamentali maghiari, dar unii au un comportament care arată că sunt o "ruşine pentru valorile UE", unii decidenţi politici nefiind cu nimic mai buni decât cei din Siria sau Libia.
 
Ponta mai spune că, dat fiind comportamentul unor oficiali de la Budapesta, aceştia sunt o ruşine pentru valorile UE: "Ca mulţi alţi lideri politici europeni am datoria să atrag atenţia şi să sancţionez comportamentul constant al unor oficiali guvernamentali de cel mai înalt nivel din Ungaria. Aceştia sunt o ruşine pentru cultura şi valorile Uniunii Europene; şi în atitudinile antisemite, şi în ceea ce priveşte tratamentul minorităţilor de toate tipurile, şi acum în timpul crizei refugiaţilor!".
 
Premierul spune că "sârmă ghimpată, legi agresive, închisori şi brutalitate cu siguranţă nu vor rezolva problema - doar vor arăta că în Ungaria, în inima Europei, sunt decidenţi politici cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte ţări din care fug respectivii refugiaţi!"
 
Ponta face trimitere la informaţiile potrivit cărora ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a catalogat "extremiste" declaraţiile făcute de Gianni Pitella, liderul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni, care a comparat măsurile antiimigraţie luate de Guvernul Ungariei cu perioada nazistă.
 
"Declaraţiile extremiste făcute de domnul Gianni Pitella sunt incorecte", a reacţionat şeful diplomaţiei ungare, citat de MTI. Pitella afirmase că "gardul metalic construit de Ungaria pare o revenire pe vremea lui Hitler". Peter Szijjarto le-a cerut socialiştilor europeni să înceteze "campania de minciuni" la adresa Ungariei.
 
Şeful Executivului a comentat că ideea Ungariei de a ridica un gard este o "soluţie cinică", contrară valorilor UE şi, mai mult, nu va duce la rezolvarea problemei de fond. "La asemenea provocare să faci un gard că în vremea Războiului Rece sau în vremea nazistă, nu rezolvi nimic", a afirmat el.
 
Premierul a mai pus problema riscurilor pe care le implică mobilizarea armatei maghiare la graniţă: "Eu mă gândesc cu groază la un singur lucru care e posibil: ce facem dacă militarii maghiari se apucă şi trag sau ucid nişte copii, nişte femei?"
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii