Polițiștii și jandarmii din Tulcea. Operațiuni pentru siguranța cetățenilor, soldate cu amenzi de aproximativ 4.500 de lei
Polițiștii și jandarmii din Tulcea. Operațiuni pentru siguranța cetățenilor, soldate cu amenzi de aproximativ
10 Apr, 2026 13:10
ZIUA de Constanta
161
Marime text
161
Marime text

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Tulcea, a transmis într-un comunicat că în noaptea de 8 spre 9 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, au desfășurat o acțiune pentru siguranța din municipiu.
Operațiunea a avut ca scop principal menținerea ordinii și liniștii publice, precum și sporirea siguranței cetățenilor din municipiul Tulcea.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, în valoare totală de aproximativ 4.500 de lei, precizează IPJ Tulcea.
Drept urmare, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță la nivelul comunității.
Citește și:
Polițiștii și jandarmii din Tulcea au aplicat amenzi în valoare totală aproximativă de 9.000 lei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


