Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numirea lui Ioan Anton în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit este neconstituţională

ro

08 Oct, 2014 13:39 1693 Marime text
Numirea lui Ioan Anton în funcţia vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, pentru un mandat de nouă ani, a fost declarată, astăzi, neconstituţională de către judecătorii Curţii Constituţionale (CC), care au admis astfel o sesizare depusă de Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor.

Potrivit Mediafax, CC a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte al Autorităţii de Audit. „În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a admis sesizarea şi a constatat că Hotărârea Parlamentului numărul 17 din 27 septembrie 2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte ai Autorităţii de Audit este neconstituţională în ceea ce priveşte numirea în funcţia de consilier de conturi a domnului Anton Ioan şi, implicit, numirea sa în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit“, informează reprezentanţii Curţii.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României.

Sursa: Mediafax
Sursa foto: Mediafax

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii