Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:53 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Medici psihiatri, cercetați penal pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune

ro

23 Jun, 2015 12:58 837 Marime text
 
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune săvârşite de către medici specialişti psihiatri.

Astfel, medicii procedau la internarea fictivă a persoanelor interesate cărora le eliberau, în schimbul unor sume de bani (cca. 500 lei la fiecare internare), documente medicale care confirmau încadrarea în grad de invaliditate, deşi, în realitate, beneficiarii nu sufereau de afecţiunile respective, creându-se prejudicii Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale şi de Sănătate (FNUASS) atât prin cheltuirea nejustificată a sumelor alocate pentru internare, cât şi prin faptul că persoanele beneficiare ale diagnosticelor nereale primeau pensie de invaliditate în mod necuvenit.

Cercetările efectuate până în prezent au evidenţiat faptul că, în intervalul aprilie – iunie 2015, 288 de persoane au beneficiat de internare în scopul întrunirii condiţiilor de încadrare în grad de invaliditate.

Pe baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, sprijiniţi de efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române, sub coordonarea procurorilor, efectuează  azi, 23 iunie 2015, percheziţii în 8 locaţii din judeţul Argeş şi municipiul Bucureşti, fiind vizate cabinetele medicale în cauză, precum şi locuinţele suspecţilor.

În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • clara 20 Oct, 2015 17:27 ar trevui sa fie cercetata si medic psihiatru Anca Talasman, mi-e mi-a cerut o suma imensa (500 euro) pentru pensionarea matusii mele. Am luat pana la urma doar cateva concedii medicale.Desi nu este corect sa fiu nevoita sa dau bani pt ele pt ca matusa chiar are un retard. Nu inteleg de ce nu beneficiaza gratis de ingrijiri.