Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magistrații au decis Despăgubirile cerute de Telekom la încetarea contractului sunt abuzive

ro

07 Feb, 2016 18:06 15544 Marime text
 
La Tribunalul Bucureşti a avut loc un nou termen în procesul în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) este reclamant, iar Telekom România Communications SA este pârât. Este vorba despre o clauză pe care această companie a introdus-o în cazul încetării contractului dintre firmă şi o persoană.
La termenul de vineri, magistraţii Tribunalului au obligat societatea Telekom să elimine din contractele încheiate cu consumatorii persoane fizice clauza cu privire la perceperea și încasarea de despăgubiri în situația încetării contractului de servicii.
 
Mai exact, în minuta Tribunalului Bucureşti se arată că instanţa „admite în parte cererea. Constată caracterul abuziv al clauzei inserate la pct. 3 din contractul încheiat de pârâtă cu clientul Dan Eremia conform ofertei din 16.01.2014, în sensul că despăgubirile pentru încetarea contractului privind pachetul de servicii din culpă sau la iniţiativa clientului înainte de expirarea perioadei minime sunt în cuantum de: 223,2 euro cu TVA (mai mult de 18 luni rămase până la expirarea perioadei minime), de 167,4 euro cu TVA (între 13 şi 18 luni rămase până la expirarea perioadei minime), 111,6 euro cu TVA (între 7 şi 12 luni rămase până la expirarea perioadei minime), respectiv 55,8 euro cu TVA (mai puţin de 6 luni rămase până la expirarea perioadei minime). Menţine procesul verbal nr. 0654827/ 1295/ 08.05.2014 în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzei menţionate mai sus“.
 
Mai mult, Tribunalul a amendat Telekom pentru caluze abuzive, cu suma de 200 de lei și a obligat-o să modifice toate contractele în curs de executare.
 
„ Aplică pârâtei sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei pentru încălcarea prevederilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000. Obligă pârâta să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauza abuzivă din contractele preformulate de acelaşi tip, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active pe capătul de cerere având ca obiect restituirea către clienţii pârâtei a sumelor de bani încasate în temeiul clauzelor abuzive şi respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 05.02.2016“, se mai arată în soluția instanței.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii