De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:17 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

DNA Judecătoarea Carmen Marinescu, reţinută

ro

23 Mar, 2015 17:42 818 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 martie 2015, ora 17.00, a inculpatei MARINESCU EUGENIA-CARMEN, magistrat judecător, în prezent preşedinte al Tribunalului Olt,  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- luare de mită,
- trafic de influenţă şi
- fals în declaraţii în formă continuată (2 acte materiale)
 
În ordonanţa de reţinere întocmită de procurori se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
 
 
Inculpata Marinescu Eugenia Carmen, magistrat judecător,  a pretins şi a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru - avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunţătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza.
Suma de bani menţionată a  fost primită  de avocatul Cismaru Dumitru în două tranşe: 
-150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
-50.000 de euro, în data de 20.09.2011, judecătorul Marinescu Eugenia Carmen amânând pronunţarea asupra cererii de înlocuire  a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara pentru data de 22.09.2011, când a şi admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
 
  După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunţarea încheierii din data de 22.09.2011, respectiv în intervalul 14-22.12.2011, Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu luliu-Severus (soţul acesteia) au achiziţionat trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului, astfel:
1)Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru, o donaţie reprezentând un teren în suprafaţă de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în localitatea Băile Olăneşti.
În realitate, pentru a evita menţionarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil,  inculpaţii  Marinescu luliu-Severus şi Cismaru Dumitru au deteminat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donaţie,  în realitate între părţi fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare şi fiind plătit preţul de 55.000 lei.
2) Marinescu luliu-Severus a dobândit prin cumpărare de la  o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1250 mp.
Există indicii privind subevaluarea preţului achitat de inculpat, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacţie.
Aceste două achiziţii nu sunt menţionate în declaraţiile de avere întocmite şi depuse în cursul anilor 2012 şi 2013 de magistratul judecător Marinescu Eugenia-Carmen, potrivit art. 93 din Legea 303/2004.
3) Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu luliu-Severus au achiziţionat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacţie consemnată în declaraţia de avere a magistratului.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.
Pentru a justifica dobândirea licită, de către inculpaţii Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu Iuliu-Severus a terenului situat în intravilanul mun. Slatina, inculpatul Cismaru Dumitru a determinat o persoană să încheie în data de 12.12.2011 un contract fictiv de împrumut sub semnătură privată, în care se menţiona că acesta acorda un împrumut de 10.000 de euro soţilor Marinescu.
Folosind acest contract de împrumut, inculpaţii Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu Iuliu-Severus au dorit să creeze o aparenţă legală sumei de bani plătite pentru achiziţionarea unui teren intravilan de 600 mp în municipiul Slatina, tranzacţia şi contractul de împrumut fiind consemnate în declaraţiile de avere ale magistratului.
 
În realitate aceste bunuri imobile au fost achiziţionate din suma de 200.000 de euro pretinsă şi primită de inculpata Marinescu Eugenia-Carmen, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi ajutarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală.
 
         
Inculpatei Marinescu Eugenia Carmen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca , la data de 24 martie 2015, să fie prezentată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Craiova.
 
 
Prin încheierea penală nr. 48/21.03.2015 pronunţată în acelaşi dosar, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Craiova,  s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului MARINESCU IULIU-SEVERUS, soţul suspectei Marinescu Eugenia Carmen  şi CISMARU DUMITRU, avocat, pe o perioadă de 30 de zile şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul Bucă Ilie.
 
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Dolj.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii