Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Insolvența a deblocat activitatea RAJDP Constanța. Problema dezăpezirii, rezolvată

ro

08 Jan, 2016 14:25 2259 Marime text
 
CITR, societate de practicieni în insolvență desemnată administrator judiciar a Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDPCT), a acționat cu prioritate imediat după deschiderea procedurii în direcția deblocării fondurilor pentru achiziționarea materialelor necesare activității de deszăpezirea drumurilor de către RAJDPCT.
 
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDPCT) se află în insolvență după ce a depus pe 22 decembrie 2015 la Tribunalul Constanța o cerere în acest sens. Cererea a fost admisă de către instanță pe 29 decembrie, iar CITR a fost desemnată administrator judiciar.
 
„Suntem conștienți cât de important este ca activitatea de deszăpezire a drumurilor județene să se poată desfășura fără întrerupere, astfel încât cetățenii să nu fie afectați. De aceea, imediat după deschiderea procedurii de insolvență, prioritatea noastră și a regiei a fost să deblocăm lichiditățile – compania avea la momentul deschiderii procedurii disponibilul bănesc blocat –,astfel încât să se poată achiziționa combustibilul și materialele absolut necesare activității de deszăpezire”, a declarat Bogdan Gorde, Senior Partner CITR.
 
Ca urmare a acestor demersuri, s-au asigurat toate condițiile pentru ca operațiunea de deszăpezire în județul Constanța să se desfășoare fără probleme, atât în perioada care a trecut de la deschiderea procedurii, cât și în perioada imediat următoare.
 
În continuare, se vor lua măsurile necesare pentru a se asigura continuitatea tuturor serviciilor care sunt în sarcina regiei. În paralel, se vor efectua demersurile obișnuite ale procedurii de insolvență – întreaga activitate a regiei va fi analizată despe cialiștii CITR, vor fi notificați creditorii, va fi stabilită masa credală și va fi întocmită o strategie de reorganizare a activității RAJDPCT, care să asigure menținerea în viață economică a acestei unități, extrem de importantă în sfera serviciilor publice din județul Constanța. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii