Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:41 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Eroii trăiesc veşnic în sufletul celor care i-au plâns! Se împlinesc trei ani de la moartea pompierului Gabriel Boitan

ro

11 Jul, 2016 18:48 981 Marime text
Eroii trăiesc veşnic în sufletul celor care i-au plâns şi i-au admirat! Astăzi, se împlinesc trei ani de la moartea lui Gabriel Boitan. Acesta a căzut la datorie la data de 11 iulie 2013, în timpul unei misiuni de salvare.

„Gabriel Boitan şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de salvare a doi muncitori suprinși sub un mal de pământ, în municipiul Fetești. Echipajul de pompieri chemat să intervină a reuşit să-l scoată pe unul dintre aceştia, dar, în momentul în care au încercat să-l extragă pe cel de-al doilea, un mal de pământ s-a surpat peste salvatori.

Pentru faptele de eroism și sacrificarea vieții în misiune, pompierul salvator Gabriel Boitan a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent în rezervă, acordându-i-se și medalia Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Cinste şi onoare memoriei lui!”, se arată pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii