Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:01 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

După ce a furat dintr-un garaj bunuri de 7.000 lei, a fost prins și arestat!

ro

01 Feb, 2016 13:59 644 Marime text
 
Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat, în 30.01.2016, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul TĂTARU ANDREI-CLAUDIU, reţinut, sub aspectul săvârşirii în stare de recidivă a infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză s-au reţinut următoarele:
În seara zilei de 27.01.2016, în jurul orei 17.30, inculpatul a pătruns, prin efracţie, în garajul amplasat lângă blocul AV40, situat pe aleea Pelicanului din municipiul Constanţa, şi din interior a sustras un motociclu marca Haojin, un ATV marcă necunoscută, o drujbă marca Stihl, un generator electric, 140 litri ulei pentru motor şi cantitatea de 120 kg grâu, fiind creat un prejudiciu în cuantum de 7.000 lei, recuperat parţial.
 
Bunurile sustrase au fost încărcate în autoturismul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare TX-0399-AM, ce a fost condus de către inculpat pe ruta municipiul Constanţa – sat Pietreni, comuna Deleni, județul Constanţa, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii