Peste 1300 de persooane, în atenția echipajelor SMURD în ultima zi din 2025
Peste 1300 de persooane, în atenția echipajelor SMURD în ultima zi din 2025
154
Marime text
În ultima zi a anului, la nivel național, pompierii salvatori au gestionat peste 1.650 de solicitări venite din partea populației. Intervențiile au vizat acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și alte operațiuni destinate protecției comunităților. Potrivit IGSU, o pondere semnificativă din totalul misiunilor o reprezintă intervențiile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD fiind solicitate să intervină în mai bine de 1.350 de cazuri, în urma cărora peste 1.300 de persoane au fost asistate medical la fața locului sau transportate la unități spitalicești, în funcție de gravitatea situațiilor. Răspunsul operativ a fost asigurat cu autospeciale de prim ajutor, ambulanțe de terapie intensivă mobilă, ambulanțe pentru transport neonatologic, precum și cu autospeciale de descarcerare.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, echipajele de stingere au intervenit pentru gestionarea celor 120 de incendii produse în diverse localități ale țării, acționând pentru localizarea și lichidarea focarelor, prevenind extinderea flăcărilor la clădirile și obiectivele învecinate și limitând astfel pagubele materiale, precum și riscurile pentru persoanele aflate în proximitate.
Pe lângă aceste tipuri de intervenții, salvatorii au desfășurat și alte 189 de misiuni pentru protecția comunităților, ce au inclus operațiuni de descarcerare în urma accidentelor rutiere, misiuni de căutare și salvare a persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, precum și alte misiuni dedicate protecției comunităților.
În acest interval, datorită intervențiilor prompte și eficiente ale pompierilor militari, 18 persoane au fost salvate din incendii, accidente rutiere sau din alte situații critice la care colegii noștri au fost solicitați să acționeze“ - conform IGSU
De asemenea, în cursul acestei nopți, în mai multe județe ale țării, pompierii au intervenit pentru stingerea unor incendii produse la locuințe și gospodării, care au generat pagube materiale semnificative și au pus în pericol viața persoanelor surprinse în interior. În urma acestor evenimente, mai multe persoane au fost rănite sau au suferit intoxicații cu fum și au fost asistate medical la fața locului ori transportate la unități spitalicești pentru îngrijiri de specialitate.
Astfel de situații evidențiază importanța respectării măsurilor de prevenire, cu atât mai mult în sezonul rece, când sursele de încălzire sunt utilizate frecvent.
Citește și:Având în vedere că minivacanța de Anul Nou continuă și în perioada următoare, pompierii reamintesc importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor. Se recomandă utilizarea în siguranță a mijloacelor de încălzire, verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum, evitarea improvizațiilor electrice, precum și neutilizarea sobelor cu focul aprins pe timpul somnului. Totodată, instalațiile electrice trebuie exploatate fără suprasolicitări, iar încăperile aerisite corespunzător, pentru prevenirea incendiilor și a intoxicațiilor cu fum sau gaze.
Totodată, pentru limitarea efectelor unor eventuale evenimente nedorite și asigurarea unui răspuns operativ prompt, pe timpul nopții de Revelion, resursele umane și tehnica de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost mobilizate inclusiv în proximitatea zonelor unde s-au desfășurat activități cultural-artistice cu participare numeroasă.
Pompierii salvatori rămân la datorie, pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, pentru gestionarea oricărei situații de urgență“ - menționează IGSU
Sute de intervenții pentru pompierii ISU București-Ilfov în ultima zi din 2025! Mai multe persoane, rănite în incendii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


