Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Administrator de firmă din Iaşi, reţinut. A dat mită bani şi vin

ro

26 Jul, 2014 22:08 1858 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la data de 25 iulie 2014, ora 23:05, până la data de 26 iulie 2014, ora 23:05, a inculpatului Blembea Marian, administrator de fapt al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracţiunea de dare de mită;
 
Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în ziua de 24 iulie 2014, inculpatul Blembea Marian a remis suma de 10.000 lei unui comisar în cadrul Comisariatului General al Gărzii de Mediu şi i-a oferit acestuia o cantitate de vin neprecizată.
 
Totodată, prin intermediul aceluiaşi comisar i-a oferit unei colege a acestuia din urmă, un parfum. 
Pentru aceste „servicii” cei doi comisari, care realizau un control de specialitate la un punct de lucru al firmei administrate de inculpat, trebuiau să efectueze un act contrar atribuţiilor lor de serviciu, în sensul de a nu menţiona în actul de control toate neregulile constatate şi de a nu aplica o amendă contravenţională în cuantumul prevăzut de lege.
 
Cauza priveşte o activitate infracţională mai amplă, efectuându-se cercetări faţă de mai multe persoane. 
Ieri, 25 iulie, au fost efectuate percheziţii în cinci locaţii, situate pe raza municipiilor Vaslui, Bârlad şi Bacău, dintre care una la sediul unei instituţii publice. 
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul informativ si tehnic al SRI - Direcţia Judeţeană de Informaţii Vaslui. 
 
Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 26 iulie 2014, Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii