Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:45 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Florin Gheorghe vrea înfiinţarea Registrului Unic al Carierei

ro

13 Oct, 2013 12:57 1043 Marime text
Deputatul PDL de Constanța Florin Gheorghe va depune luni, mâine, o inițiativă legislativă prin care se dorește înfiinţarea Registrului Unic al Carierei. Propunerea legislativă doreşte să răspundă acestei probleme existente pe piaţa muncii, prin completarea Legii nr. 53/2003.
Aşa cum se arată într-un comunicat de presă, potrivit propunerii legislative, la încetarea contractului de muncă, angajatorul este obligat să înainteze Inspectoratului Teritorial de Muncă o caracterizare a angajatului care va cuprinde printre altele, aspecte privind performanţele în muncă ale angajatului, specializări sau calificări efectuate pe durata derulării contractului de muncă, abaterile disciplinare ale angajatului săvârşite pe durata derulării contractului de muncă, sancţiuni administrative, civile sau penale aplicate angajatului pe durata derulării contractului de muncă, în cazul concedierii individuale, motivele acesteia, sau dacă încetarea contractului de muncă a survenit ca urmare a concedierilor colective. Caracterizările vor fi disponibile în mod gratuit tuturor angajatorilor din România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii