Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:46 23 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cătălin Anghel, antrenorul Săgeții Năvodari „Fără caracter și sacrificiu nu putem învinge Ceahlăul”

ro

30 Apr, 2014 23:40 1164 Marime text
catalin anghel, sageata, ceahlaul, navodari, sacrificiuSăgeata Năvodari întâlnește vineri, pe stadionul „Farul” din Constanța, Ceahlăul Piatra Neamț, într-un alt meci foarte important pentru evitarea retrogradării, care contează pentru etapa a 30-a a Ligii 1. Partida începe la ora 18.30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. „Chiar dacă am bătut la Galați, nu avem cum să fim relaxați. Personal, voi fi liniștit doar când echipa va scăpa și matematic de retrogradare. Ne așteaptă un nou meci decisiv. Avem nevoie de o mentalitate extraordinară, de concentrare și organizare foarte bune, mai ales pe atacurile noastre poziționale. Ceahlăul este o echipă bună, care știe să contraatace tăios. Fără caracter și sacrificiu nu putem câștiga. Trebuie să ne creăm ocazii și să punem presiune, să fim agresivi și să aducem multe mingi la careu. Am mare încredere în jucători. Trebuie să dăm însă mai mult ca la Galați. Sper să demonstrăm prin joc și rezultat că merităm să stăm în prima ligă. Cu trei puncte cucerite vineri am face un mare pas în direcția salvării. Victoria de la Galați și-ar pierde din importanță dacă nu am lega-o cu un succes cu Ceahlăul”, a declarat antrenorul Săgeții, Cătălin Anghel. Acesta s-a exprimat plastic atunci când a afirmat că nu mai contează maniera de joc în care vor fi obținute cele trei puncte: „Nu mă mai interesează să fim frumoși, cu freza făcută, putem să fim și urâți, numai să câștigăm jocul”. „Este un meci important, pentru că vrem să rămânem în Liga 1. Avem un moral bun după victoria de la Galați și suntem încrezători că vom învinge și Ceahlăul”, a spus și mijlocașul liberian Dulee Johnson.

Ti-a placut articolul?

Comentarii