Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:18 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratorul unei societăţi, sub control judiciar pentru 60 de zile

ro

16 Oct, 2015 15:20 938 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 16.10.2015 până la data de 14.12.2015., față de inculpatul Alexandru Zamfir, administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi complicitate la spălare a banilor.
 
Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora: în perioada anilor 2012 – 2014, inculpatul Roche Bruno-Daniel-Paul şi suspectul Lalague Laurent, în calitate de administratori ai S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti şi directori generali ai aceleiaşi societăţi, beneficiind de complicitatea inculpatului Zamfir Alexandru, au participat la realizarea unui circuit comercial şi financiar fictiv ce a avut drept scop înregistrarea, în contabilitatea S.C. Apa Nova S.A. Bucureşti, a unor achiziţii fictive având ca obiect presupuse prestări de servicii şi achiziţii mărfuri de la un număr de 3 firme, printre care şi cea administrată de acest din urmă inculpat.
Aceste firme procedau la emiterea unor facturi false care să favorizeze S.C.  Apa Nova S.A. Bucureşti, utilizând ca mod de operare, reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale "tip fantomă". Prin aceste operaţiuni ilicite se urmărea  deducerea nelegală a  TVA  şi diminuarea  bazei de impozitare (impozit pe profit).
 
De asemenea, pentru a crea aparenţa caracterului licit a sumelor de bani pe care le-au rulat prin intermediul societăţilor fantomă, cele trei persoane operau retrageri de numerar imediat după alimentarea contului, ridicau frecvent sume de bani în numerar, în valori mari, având drept explicaţii ”achiziţii mărfuri” şi efectuau rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor  fizice implicate, fără justificare legală.
 
Spre exemplu, doar în cazul unei facturi a fost stabilit un prejudiciu minim în sumă de 263.820 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA legal datorat bugetului general consolidat al statului, la care se adaugă suma de 817.842 lei, reprezentând prejudiciul minim produs prin comiterea infracţiunii de spălare a banilor.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Zamfir Alexandru trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
b)  să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
 
Inculpatului Zamfir Alexandru i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații. Inculpatului Zamfir Alexandru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.      
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa foto: epochtimes-romania.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii