Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:05 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

24 de migranţi turci, depistaţi într-un lan de porumb în apropierea graniţei cu Serbia

ro

21 Aug, 2016 12:17 1066 Marime text
Zeci de migranţi de origine turcă, ce intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, din Serbia, au fost depistaţi.
 
Pe 20 august, în jurul orei 23.30, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş a depistat, într-un lan de porumb aflat în apropierea graniţei cu Serbia, pe direcţia localităţii de frontiera Comloşu Mic, mai multe persoane de origine afro-asiatică ce nu îşi justificau prezenţa în zonă.
 
Mai multe patrule de intervenţie şi supraveghere a frontierei de stat au intervenit, fiind depistate două grupuri de persoane, care au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în vederea cercetărilor.
 
Din  primele verificări, s-a stabilit că sunt 24 de persoane: 13 adulţi (şapte bărbaţi şi şase femei), cu vârste cuprinse între 18 şi 34 ani, şi 11 copii, cu vârste cuprinse între trei luni şi şapte ani. Din primele declaraţii şi din documentele descoperite asupra adulţilor, a rezultat că aceştia sunt cetăţeni turci.
 
Începând de vineri, în vederea creşterii gradului de siguranţă la frontiera de sud-vest a României, s-au luat masuri de suplimentare a efectivelor si mijloacelor logistice, astfel poliţiştii de frontieră acţionează în echipaje mixte, dotate cu echipamente de ultimă generaţie, autospeciale cu sistem de termoviziune şi câini de serviciu, cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timiş, Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, precum şi Inspectoratului General de Aviaţie, în baza planului comun de menţinere, asigurare a ordinii publice şi creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii