Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:46 20 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ultimul om bun - A. J. Kazinski

ro

14 Mar, 2012 00:00 672 Marime text

 

pravalia.jpgÎn Vechiul Testament există o legendă: pe pământ trăiesc treizeci şi şase de oameni buni care ne păzesc. Fără ei umanitatea ar dispărea. Dar aceşti oameni buni nu ştiu că ei sunt cei aleşi.

AU FOST ALEŞI 36. NU AU MAI RĂMAS DECÂT 2.
Beijing: un călugăr se prăbuşeşte mort în odaia lui. Un semn înfricoşător - un tatuaj? o arsură? - se întinde pe spatele lui şi în jos, pe şira spinării. Mumbai: un economist îndrăgit, un om care îi ajută pe săraci, moare pe neaşteptate. Pe corpul lui se regăsesc aceleaşi simboluri. Victimele sunt persoane implicate în acţiuni caritabile, toate purtând acelaşi semn al morţii. Veneţia: un poliţist întreprinzător încearcă să găsească legătura între toate aceste decese misterioase. Cine poate fi în spatele crimelor?
Lui Niels Bentzon, inspector cu experienţă, îi revine sarcina de a-i găsi pe „oamenii buni" din Danemarca şi de a-i preveni. Însă Bentzon este antrenat să vadă răul din oameni, nu binele. Unul câte unul, oamenii sunt tăiaţi de pe lista lui. Le simte secretele şi nelegiuirile.
O carte în care ştiinţa şi religia se împletesc într-o poveste alertă, cu ritm febril.

Tocmai când e pe cale să renunţe la cazul ce i-a fost încredinţat, Niels Bentzon o întâlneşte pe Hannah Lund, astrofizician strălucit, care suferă de pe urma morţii fiului ei şi a căsniciei sale ratate. Cu ajutorul lui Hannah, Bentzon reface puzzle-ul numeroaselor decese, scoţând la iveală un anumit tipar. Îşi dau seama că e vorba despre o crimă planificată perfect. Au avut loc treizeci şi patru de decese - mai urmează două, potrivit legendei. Dacă iau tiparul în considerare, Niels şi Hannah pot numi data şi locul în care se vor produce ultimele două crime. În Veneţia şi Copenhaga. Şi vor fi săvârşite acum.
Un roman poliţist fenomenal, centrat pe moartea misterioasă a «oamenilor buni» şi pe măiestria detectivilor de a rezolva enigma... înainte de a fi prea târziu.

 

Sursa: edituratrei.ro


Ti-a placut articolul?

Comentarii