Transcrierea conferinţei de presă a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române
Transcrierea conferinţei de presă a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cu ocazia Reuniunii Anuale
595
Marime text
Mă bucur să vă anunţ că a apărut în Monitorul Oficial, Ordinul comun al ministrului Afacerilor Externe şi al ministrului Finanţelor Publice, prin care se operează reducerea cu 30% a taxelor consulare, în special în ceea ce priveşte înscrierea actelor de stare civilă (naştere şi căsătorie). Este ceea ce am putut face, împreună cu colegul meu, ministrul Finanţelor, pentru a veni în întâmpinarea unor cereri insistente din partea comunităţilor româneşti din străinătate, care s-au plâns, pe bună dreptate, că multe dintre taxele consulare au fost mărite recent în mod nejustificat.
În ceea ce priveşte subiectul de actualitate al problematicii roma, mai ales în relaţia cu Franţa, ţin să vă spun că am avut aseară o convorbire telefonică cu omologul meu francez, domnul Bernard Kouchner. Am convenit că nu este cazul să reducem relaţia româno-franceză la acest unic subiect, să revenim la un ton raţional şi să căutăm soluţii. Vom face acest lucru într-o întrevedere separată la viitoarea reuniune Gymnich de la Bruxelles. Am convenit cu domnul Kouchner să publicăm în curând un op-ed, un editorial comun, pe care să îl semnăm amândoi într-un mare cotidian francez şi într-un cotidian de la Bucureşti, prin care să dăm semnalul voinţei politice comune de a aborda pe un ton ceva mai pozitiv această chestiune, care, din păcate, aşa cum aţi văzut, a inflamat într-o oarecare măsură relaţia bilaterală de-a lungul acestei perioade. Vă mulţumesc.
Reporter: ....
Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe al României: Am făcut succesive declaraţii publice privind poziţia României în acest sens. Ea a fost reiterată ieri în întâlnirea unor oficiali români, la nivel de secretar de stat, cu vice-preşedintele Comisiei Europene, comisar european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding, la Bruxelles. Nu acceptăm niciun fel de discriminare în privinţa tratamentului de care se bucură cetăţenii români în oricare dintre statele membre, nicio punere în discuţie a principiului libertăţii de circulaţie şi, în acelaşi timp, preferăm soluţii oricât de modeste, dar cuantificabile, în materie de incluziune socială, nu supralicitări demagogice sau populiste. Credem că este cazul ca toate statele europene să îşi reafirme ataşamentul faţă de principiile fundamentale, care se află la baza procesului de construcţie europeană. Nu avem deocamdată niciun semnal că aceste valori fundamentale sunt puse în discuţie în mod oficial. Sigur că nu ne putem pronunţa asupra măsurilor de securitate internă adoptate de către fiecare stat membru. Dorim însă să menţinem dialogul cu Franţa, Italia şi cu alte state în care avem mari comunităţi româneşti pe un teren european de principii clar şi comun împărtăşite, şi, în acelaşi timp, în căutarea unor soluţii, şi mai puţin a unor concursuri de declaraţii politice.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


