Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:35 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea delegaţiei României la cea de-a 10-a Reuniune ASEM (Asia-Europe Meeting) a miniştrilor Afacerilor Externe

ro

07 Jun, 2011 23:28 753 Marime text

România a fost reprezentată la cea de-a 10-a Reuniune ASEM (Asia-Europe Meeting) a miniştrilor Afacerilor Externe (Gödöllö, 6-7 iunie 2011) printr-o delegaţie formată din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Departamentului pentru Afaceri Europene, condusă de Răzvan Horaţiu Radu, subsecretar de stat în cadrul DAE.

La eveniment, co-prezidat de ministrul Afacerilor Externe ungar, János Martonyi şi de Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă, Catherine Ashton, au participat miniştri şi înalţi oficiali ai celor 48 de parteneri ASEM.

Tema reuniunii a fost „Cooperarea privind provocările asimetrice la adresa securităţii" („Working together on non-traditional security challanges"), iar subiectele abordate s-au referit la probleme de ordin regional, provocări asimetrice la adresa securităţii (resurse de energie, hrană, apă, terorism, schimbări climatice, prevenirea şi gestionarea dezastrelor naturale etc), aspecte de interes global, revenirea din criza economică şi financiară, evaluarea celor trei piloni ai ASEM (politic, economic şi financiar, cultural, social şi intelectual).

Lucrările reuniunii s-au finalizat prin adoptarea Declaraţiei Finale a Preşedinţiei, a Raportului privind Metodele de Lucru ale ASEM, a Planului de Acţiuni şi a listei iniţiativelor ASEM pentru 2011-2012 şi a Raportului Înalţilor Funcţionari cu privire la extinderea ASEM.

În intervenţia sa, şeful delegaţiei României a subliniat importanţa unor teme care pot contribui la consolidarea cooperării dintre Europa şi Asia, precum Regiunea Extinsă a Mării Negre, OCEMN, Strategia UE pentru Regiunea Dunării, cooperarea în domeniul securităţii energetice. Astfel, Răzvan Horaţiu Radu s-a referit la importanţa strategică a Regiunii Extinse a Mării Negre, în contextul exercitării, de către România, a mandatului de preşedinţie în exerciţiu a OCEMN, şi la perspectivele de cooperare oferite de Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

Informaţii suplimentare

Procesul ASEM (Asia-Europe Meeting) cuprinde 48 de parteneri: Comisia Europeană, cele 27 State Membre UE, Secretariatul General ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), cele 10 state membre ASEAN (Brunei Darussalam, Birmania/Myanmar, Cambodgia, Filipine, Indonezia, Laos, Malaezia, Singapore, Thailanda şi Vietnam), China, R. Coreea, Japonia, India, Pakistan, Federaţia Rusă, Australia şi Noua Zeelandă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii