Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un document de poziţie schimbă regulile jocului în timpul jocului La ce înţelegere vrea să ajungă cu operatorii privaţi ai deşeurilor Nicuşor Constantinescu (documente)

ro

18 Jul, 2013 00:00 3814 Marime text
Este demonstrat că o afacere care merge bine chiar şi la vreme de criză este cea privind salubrizarea localităţilor, dovada fiind profiturile înregistrate de operatorii care deţin depozite de deşeuri. La Constanţa învârt afaceri de milioane de pe urma gunoaielor SC Tracon SRL, cu depozitul de deşeuri de la Ovidiu, şi SC Iridex Group Import Export Bucureşti, filiala Costineşti, operatori care au contracte cu numeroase primării din judeţ. Consiliul Judeţean Constanţa, condus de preşedintele Nicuşor Constantinescu, a intrat şi el pe firul deşeurilor, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea (ADI Dobrogea, din care fac parte 61 de primării), implementând cu fonduri europene proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor, un proiect în valoare de de 56.365.461 de euro, pentru care au început deja licitaţiile. Mai precis, în data de 2 septembrie va avea loc deschiderea de oferte pentru contractarea de servicii în privinţa realizării comunicării, informării şi publicităţii aferente Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa”, în acest sens fiind pusă la bătaie suma de 3.085.507,60 lei.

CJC şi-a luat angajamentul modificării tarifelor 

În data de 22 mai a.c., prin Hotărârea numărul 222, preşedintele Nicuşor Constantinescu a modificat Hotărârea CJC numărul 10/31.01.2013 referitoare la aprobarea documentului de poziţie privind implementarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Constanţa”.
Prin documentul de poziţie, Consiliul Judeţean Constanţa se angajează să ajusteze tarifele practicate de operatorii privaţi, prin semnarea unor acorduri de principiu, şi să monitorizeze activitatea acestora. Mai mult, mai marele CJC intenţionează realizarea unui audit extern în vederea evaluării metodologiei de fundamentare a tarifelor practicate de către operatorii privaţi. „În privinţa facilităţilor private (depozite de deşeuri Ovidiu şi Costineşti, staţie de sortare Constanţa şi staţie de sortare Costineşti), Consiliul Judeţean Constanţa îşi ia angajamentul de a semna în viitor acorduri de principiu cu operatorii acestor facilităţi, care să cuprindă aspecte referitoare la monitorizarea de către Asociaţie (n.r. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, din care fac parte Consiliul Judeţean Constanţa şi 61 de primării din judeţ) a activităţii operatorilor, dirijarea către facilităţile menţionate a fluxurilor de deşeuri provenite din judeţul Constanţa, conform zonelor de colectare stabilite prin aplicaţia de finanţare, stabilirea unor formule clare de ajustare a tarifelor”, se menţionează în document. „Totodată, Consiliul Judeţean Constanţa va efectua, pe cheltuiala proprie, un audit extern în vederea evaluării metodologiei de fundamentare a tarifelor practicate de către operatorii privaţi ai celor două depozite de deşeuri, ale cărui rezultate vor sta la baza negocierii cu acestea a tarifelor aferente serviciilor prestate”, se mai arată în documentul de poziţie.

Cum au reacţionat reprezentanţii facilităţilor private

Am încercat să aflăm de la operatorii privaţi dacă contractele avute în derulare cu autorităţile locale prevăd/permit semnarea unor astfel de acorduri de principiu, dacă este posibilă ajustarea tarifelor, în termenii stabiliţi de Consiliul Judeţean Constanţa, dacă vor semna acorduri de principiu cu CJC, şi, cel mai important, ce înseamnă ajustarea tarifelor. Să ne aşteptăm la majorarea sau la micşorarea tarifelor?
Reprezentanţii Tracon SRL ne-au solicitat să le trimitem întrebările pe mail. Am făcut acest lucru în cursul zilei de marţi. Ieri, până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns de la Lucian Petrişor Ninoiu, administratorul SC Tracon SRL. Dacă vom primi un răspuns în următoarele zile, îl vom face public.
De asemenea, în ciuda apelurilor telefonice numeroase, nu am reuşit să stabilim legătura cu reprezentanţii Iridex, filiala Costineşti. acă reprezentanţii societăţii vor avea un punct de vedere, îl vom face public.   

Vezi ce profit au înregistrat cei doi operatori

Conform Registrului Comerţului, SC Tracon SRL a fost înfiinţată în anul 1991 de Mihai Manea, fost prefect de Brăila. El este asociat cu Nicolae Moga, senator PSD de Constanţa şi Lucian Petrişor Ninoiu. Compania desfăşoară activităţi în construcţii, tâmplărie şi depozite ecologice.
Potrivit vrajitorul.eu, în 2011 firma avea o cifră de afaceri de 83.237.025 lei, un profit net de 16.539.958 şi 279 de salariaţi.
În schimb, Iridex Group Import-Export Bucureşti, filiala Costineşti, a fost înfiinţată în anul 2008, administrator fiind Florin Pascu. Asociaţi persoane juridice sunt SC Servicii Salubritatea Bucureşti SA şi firma mamă, SC Iridex Group Import-Export SRL. Potrivit vrajitorul.eu, firma mamă a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 34.176.623 lei, un profit net de 9.116.404 lei şi un număr de 156 de salariaţi. Societatea mama desfăşoară activităţi de tratare şi eliminare a deşeurilor nepericuloase.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii