Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sensuri giratorii in comuna Tuzla

ro

28 Feb, 2009 02:28 4880 Marime text
DECUPAJ_Micu_Constantin_02.jpgÎn comuna Tuzla se construiesc două sensuri giratorii. Primarul Constantin Micu susţine că acestea trebuie să fie gata până la 1 mai.

Cele două sensuri giratorii, care au ca scop fluidizarea traficului, sunt realizate de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Potrivit edilului comunei, unul dintre sensurile giratorii va fi construit în centru, la biserică, iar altul, la ieşirea din localitate spre Costineşti.
Autoritatea locală va construi şi o sală de sport în curtea şcolii, cu o suprafaţă de 3.500 mp.
Altă prioritate a primarului din Tuzla este reabilitarea drumurilor, străzile Pasajului şi Farului urmând să fie asfaltate.
În ceea ce priveşte sediul noii primării, construcţia se află la stadiul de mansardă, iar edilul din Tuzla susţine că ar putea fi gata până de Paşti. Valoarea imobilului se ridică la aproximativ 11 miliarde de lei vechi.

Electrificarea cartierului nou, întârziată

Primarul Constantin Micu şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu faptul că electrificarea cartierului nou din zona de est, de vest şi OJRSA, unde sunt o sută de loturi de casă pentru tinerii căsătoriţi, întârzie, deşi lucrarea a fost licitată în luna decembrie. „În martie se împlineşte termenul la care trebuia să fie gata. Proiectul costa, conform evaluărilor, patru miliarde de lei vechi, însă cei de la Electromontaj Bucureşti SA au luat-o pentru două miliarde. Acum să vedem cum or să facă lucrarea", a spus Constantin Micu.

Tuzla.jpgComuna ar putea avea şi creşă

Primăria a definitivat gardul de la grădiniţă şi de la şcoală, iar acum se pun dale. De asemenea, la şcoală s-a amenajat şi o parcare destinată cadrelor didactice.
În luna aprilie, la Neptun, va avea loc Olimpiada Naţională de Matematică, iar Primăria Tuzla este implicată direct, potrivit primarului. „Sunt 700 de copii din toată ţara, ce vor fi cazaţi la vilele de protocol. Sunt sponsori din Tuzla care sprijină organizarea acestui eveniment", ne-a declarat primarul.
Administraţia locală va construi şi o creşă, întrucât, spune primarul, sunt multe cereri în acest sens.
De asemenea, primăria va extinde reţeaua de alimentare cu apă a comunei şi pe străzile Pasajului, Frunzelor şi Farului.
Un alt proiect al primarului se referă la amplasarea a trei centrale eoliene, în zona bălţii Zarguzon, care să producă o mare parte din energia necesară comunei. (P)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • turcu 13 Nov, 2010 20:56 pentru ce multumesti camy datoria lui este sa faca ca pentru asta e pus acolo am putea s-ai multumim daca ar avea curajul sa curete din personalul corupt din primarie in frunte cu taner si consilierii lui care voteaza la comanda lui valabil si pentru consilieri lui bebe
  • camy 13 Mar, 2009 13:08 este un primar care stie ce vrea ii multumim pentru ce a facut pana acum si sa o tina tot asa ca este foarte bine