Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Crucea vor fi construite o turbină eoliană şi o instalaţie de biogaz (galerie foto)

ro

23 May, 2013 00:00 3041 Marime text
Primăria comunei Crucea a reuşit să atragă fonduri europene pentru un proiect de investiţie ale cărui beneficii sunt foarte importante pentru localitate. Este vorba despre construirea unei turbine eoliene şi a unei instalaţii de biogaz, un proiect în valoare de 5.153.030,80 lei, din care 83.113,40 provin de la bugetul local.
„Au fost aprobate şi proiectul, şi finanţarea, ca atare suntem în măsură să iniţiem licitaţia publică pentru demararea lucrărilor”, a precizat, ieri, primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.
Proiectul a fost depus spre finanţare pe „Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa 4 DMI. 4.2 - Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice  şi termice, prin valorificarea resurselor regenerabile a biomasei, a resurselor hidroenergetice, solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie”.

Investiţia vizează implementarea unui sistem hibrid, compus din turbină eoliană de 200 kW şi o instalaţie de biogaz de 100 mc, pentru producerea de energie electrică în vederea reducerii costurilor pentru instituţiile publice şi iluminatul public din localitatea Crucea.
„Cel mai important beneficiu este reprezentat de scăderea costurilor în ceea ce priveşte energia electrică. Acestea vor scădea direct proporţional cu valoarea energiei produse”, a menţionat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi. Şeful autorităţii locale a adăugat: „Materia pentru instalaţia de biogaz va fi asigurată de către fermele de pe teritoriul comunei Crucea”.

Gheorghe Frigioi face un apel către ISJ şi Ministerul Educaţiei Naţionale

Şeful autorităţii locale a ţinut ieri să facă un apel către instituţiile abilitate în ceea ce priveşte grădiniţa din Crucea: „Fac un apel către Inspectoratul Şcolar Judeţean şi către Ministerul Educaţiei Naţionale de a urgenta demersurile în vederea începerii lucrărilor la grădiniţa de la Crucea, pentru care s-a emis de mai bine de 3 luni autorizaţia de construcţie”.
Amintim că banii pentru realizarea unităţii preşcolare sunt acordaţi de Ministerul Educaţiei, valoarea aproximativă a lucrărilor fiind de 800.000 de lei. Unitatea preşcolară este prevăzută cu două săli de clasă, o încăpere pentru organizarea festivităţilor şi un cabinet medical. De asemenea, grădiniţa va avea şi un mini-parc şi un loc de joacă, acestea urmând a fi amenajate pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

ONG-ul care autorizează căminul de bătrâni de la Stupina ar putea fi înlocuit cu un altul

Deşi lucrările de construcţie a Căminului de Bătrâni de la Stupina s-au finalizat, ONG-ul care are datoria de a asigura asistenţa socială şi medicală în cadrul căminului de bătrâni încă nu s-a acreditat. „ONG-ul a fost notificat şi este de datoria sa să prezinte toate documentele de acreditare şi de obţinere a autorizaţiei pentru Căminul de bătrâni, altfel vom căuta un alt ONG”, a declarat primarul Gheorghe Frigioi, adăugând că din cauza acestui neajuns Primăria Crucea a fost penalizată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Căminul de bătrâni este prevăzut cu două etaje, 34 de camere, cabinete medicale, bucătărie şi o sală de mese, iar construcţia lui a fost finanţată prin Măsura 322.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii